Un număr important de primării, mai multe sute de autorităţi administrative locale, ar putea intra în insolvenţă până la sfârşitul anului din cauza lipsei de lichidităţi, a declarat, vineri, Gheorghe Piperea, partener coordonator la societatea de avocatură Piperea şi Asociaţii.
„Se vorbeşte despre 200 de primării din România care vor intra în insolvenţă, până la sfârşitul anului, dar trebuie să ne aşteptăm la mult mai multe insolvenţe, din cauza imposibilităţii acestora de a-şi onora datoriile, fiind în criză de lichidităţi”, a spus Piperea, într-un seminar pe tema insolvenţei administraţiilor publice locale (UAT), organizat de Media Maker.
Gheorghe Piperea consideră că actuala criză de lichidităţi şi datoriile acumulate de unităţile administrativ-teritoriale va crea băncilor comerciale un nou tip de probleme legate de provizioanele pentru creditele acordate autorităţilor publice locale.
“Băncile trebuie să se aştepte la un nou tip de costuri de provizioane. Acestea vor trebui să constituie provizioane şi pentru acest nou tip de imposibilitate de acoperire a creanţelor de către unităţile administrativ-teritoriale”, a arătat Piperea, citat de Agerpres.
Ordonanţa de Urgenţă 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor teritorial-administrative a intrat în vigoare, în urma publicării în Monitorul Oficial, pe data de 24 mai 2013 şi priveşte procedurile colective pentru acoperirea pasivului unităţilor administrativ-teritoriale aflate în criză financiară sau în insolvenţă.
Emiterea ordonanţei a avut în vedere volumul mare al arieratelor înregistrate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.
Un număr important de primării, mai multe sute de autorităţi administrative locale, ar putea intra în insolvenţă până la sfârşitul an