La finalul acestei săptămâni, la Piatra Neamţ, va avea loc unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale minifotbalului românesc, faza finală a Cupei României la Minifotbal. Astfel, în perioada 27-30 iunie, va avea loc cea de-a patra ediţie a cupei care până acum a fost câştigată de „Cipricom” Zalău, AS WMT „Giroc” Timişoara şi Juventus Sibiu.
Echipele vor fi repartizate în 4 urne valorice, conform indicilor din clasamentul naţional, din care se vor forma 13 grupe. Câştigătoarele grupelor şi cele mai bune 3 echipe de pe locul secund se vor califica în faza superioară a competiţiei, duminică fiind programate finalele.
Judeţul Suceava va fi reprezentat la cea de-a IV-a ediţie a Cupei României la minifotbal de echipa „Revine”.
Formaţia „Revine” a efectuat o ultimă repetiţie înaintea turneului final de la Piatra Neamţ. Trupa lui Iliuţă Trandafir a urcat pe locul secund în clasamentul la zi al Campionatului Municipal, după ce s-a impus cu scorul de 6-3, în faţa celor de la Abenor Interim, într-un meci contând pentru penultima etapă. „Alb-verzii” şi-au asigurat a noua victorie stagională prin golurile lui Bijec (3), Lacătuş (2) şi V. Romascan, pierzătorii punctând pe tabela de marcaj prin Stamate, Berezoschi şi Brăescu.