POS Competitivitate este in situatia de fi suspendat, dar la fel de bine poate fi si deblocat, deoarece oficialii CE au permis autoritatilor sa trimita documente explicative, DNA fiind deja sesizata de Guvern pentru nereguli in atragerea fondurilor europene, potrivit ministrului Fondurilor Europene, citat de agentia Mediafax.
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a fost sesizata de Guvern dupa verificarea firmelor care au fost implicate in intregul "circuit" al fondurilor europene alocate in baza Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), a precizat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Verificarile au vizat modul in care au fost delegate anumite atributii catre organisme intermediare, aceasta fiind una dintre cerintele Comisiei Europene (CE).
"Au fost probleme legate de unele companii care au fost implicate, din pacate, pe tot ceea ce inseamna circuit al banului european, si anume de la pregatirea de proiecte, evaluare selectie si verificarea de cheltuieli, ceea ce nu se poate accepta in sistemul de fonduri publice. Desigur, acest lucru s-a eliminat, structurile statului avizate au facut deja verificari in acest sens, iar unele dintre situatii au fost trimise catre solutionare mai departe, la DNA si nu numai. Am curatat, sa spunem, sistemul din acest punct de vedere si speram ca in viitor sa nu se mai intample", a spus Teodorovici.
Ministrul a explicat totodata ca POS Competitivitate este in situatia de fi suspendat, dar la fel de bine poate fi si deblocat deoarece oficialii CE au dat posibilitate Romaniei sa trimita documente explicative.
"Am facut asta si ieri seara (joi-n.r.), cand am trimis o ultima situatie cu rezultatele obtinute pe acest program operational, cu speranta ca cei de la CE, auditorii, in care avem chiar incredere foarte mare, vor analiza si v