Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de Frontieră "Avram Iancu" - O nouă promoţie pleacă spre hotarele ţării

Publicat in Crisana, vineri 28 iunie 2013 ·

Ieri a fost o zi specială pentru o nouă promoţie de poliţişti de frontieră absolvenţi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor de Poliţie de frontieră "Avram Iancu" din Oradea. Cei 56 de tineri, dintre care 13 fete, au depus jurământul de credinţă în faţa familiilor şi a oficialităţilor prezente la festivitatea de absolvire.

Evenimentul a debutat cu prezentarea onorului şi intonarea imnului naţional şi a continuat cu alocuţiunea directorului şcolii comisar şef de poliţie Ovidiu Stanciu, care a dat citire dispoziţiei de numire în primul grad profesional de agent de poliţie a celor 95 de elevi din care 24 sunt fete. "Felicit absolvenţii pentru rezultatele obţinute, care îi situează printe promoţiile fruntaşe ale instituţiei noastre. Prin strădania voastră continuă, prin comportamentul de zi cu zi, aţi obţinut respectul şi admiraţia noastră, a celor care v-am fost alături", a precizat, în discursul său, directorul şcolii, comisar şef de poliţie Ovidiu Stanciu. Tinerii au depus apoi jurământul de credinţă în faţa invitaţilor speciali, dar şi a părinţilor şi rudelor venite din toate colţurile României. La eveniment au fost prezenţi comisarul de poliţie Valentin Minoiu, director general adjunct al DGMRU din MAI, chestorul Vasile Guşatu, directorul Direcţiei Resurse Umane din IGPF, subprefectul Cristian Bitea, viceprimarul municipiului Oradea Mircea Mălan, Preasfinţitul Sofronie Drincec, şeful IPJ Bihor, chestor Liviu Popa, precum şi alţi şefi ai structurilor MAI şi MApN din Garnizoana Oradea. 56 de elevi ai celei de-a 20-a promoţii a şcolii orădene au trecut cu bine de examenul de absolvire după doi ani de muncă, media generală de absolvire fiind 8,86. În cadrul festivităţii de ieri a avut loc acordarea de diplome de merit primilor zece elevi cu rezultate meritorii, premierea fiind făcută de chestorul de poliţie Vasile Guşatu. Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 26 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 14 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 14 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°