Rezultatele la Evaluarea Naţională 2013 (Capacitate 2013) vor fi afişate pe 29 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul 16.00-20.00, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 3 iulie.
Înscrierea în liceele de stat se face pe baza mediei de admitere, reprezentând media ponderată, în care media generală la evaluarea naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 50%, iar media generală de absolvire a claselor a V-a şi a VIII-a are o pondere de 50%.
Părinţii şi elevii deopotrivă vor putea consulta rezultatele finale pe 3 iulie. Pe data de 16 iulie, elevii vor afla unde au fost repartizaţi în învăţământul liceal de stat.
La prima probă a examenului de Capacitate, în Capitală, au participat peste 11.500 de elevi, iar în zece centre din municipiul Bucureşti s-au folosit subiectele de rezervă, din cauza problemelor pe care participanţii le-au avut cu deplasarea.
În anul 2011, la examenul de Capacitate s-au înscris 14.572 de elevi, iar dintre aceştia 74,01% au obţinut la Matematică o notă peste 5, în timp ce la Română s-a înregistrat un procent de 91,49%. Anul trecut, 11.758 de elevi din Bucureşti s-au înscris în examen, iar la Matematică 64,2.
Rezultatele finale se vor afişa la avizierele şcolilor pe 3 iulie, urmând ca listele complete, cu notele şi ierarhia elevilor la nivel naţional, în urma examenului de Evaluare Naţională 2013, să fie publicate pe 4 iulie, pe site-ul Ministerului Educaţiei dedicat admiterii la liceu: admitere.edu.ro. De asemenea, rezultatele vor putea fi urmărite pe adevarul.ro.