Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Popa s-a însurat cu aleasa inimii

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Ea este o tânără frumoasă, el este un arbitru cu un viitor frumos în faţă şi cu siguranţă mulţi ar fi spus că formează o pereche reuşită. Andreea Răuţă şi Cătălin Popa şi-au unit, ieri, destinele, într-o ceremonie a cununiei civile ce a

avut loc la Casa Căsătoriilor. Cătălin Popa a renunţat la fluieraş şi la tonul tăios din timpul meciurilor din Liga I şi a sunat adunarea vineri la ora 13:00, la cununia civilă. Andreea a atras privirile tuturor prin frumuseţea ei şi cu toţii au fost convinşi că cei doi parcă sunt făcuţi unul pentru celălalt. Cu ceva emoţii, domnişoara Răuţă a devenit în numai câteva secunde doamna Popa, iar până la a ajunge să arbitreze un meci între Steaua şi Dinamo, Cătălin Popa a scăpat cu bine de o partidă cu mult mai grea, jocul cu ofiţerul stării civile şi cu mult aşteptatul „DA!!!“. Lângă cei doi însurăţei au fost prezente multe persoane dragi lor şi acolo am putut găsi şi o serie de arbitri argeşeni care au ţinut să îi fie aproape lui Cătălin în ziua cununiei civile.

Cei doi au avut emoţii

La finalul ceremoniei cei doi au recunoscut că au avut ceva emoţii, Cătălin Popa chiar glumind şi spunând că a fost cel mai greu meci pe care l-a arbitrat. „Oricât ai încerca să îţi stăpâneşti emoţiile, acestea sunt inerente şi te cuprind oricum. Este o zi specială şi este normal să ne dorim ca totul să meargă perfect, mai ales că nu faci acest pas de fiecare dată. Mă bucur că am putut ajunge aici şi tot ce îmi doresc este să avem multe momente frumoase şi de acum înainte. Dacă vreţi să glumesc puţin, acesta a fost cel mai greu meci pe care l-am condus şi mă bucur că l-am terminat şi cu bine“, a declarat Cătălin Popa. Acesta a fost completat de către soţia lui, care a recunoscut şi ea că a avut ceva emoţii. „Au fost emoţii pentru că este o zi unică. Sper să avem parte numai de lucruri frumoase şi să ne îndeplinim

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 19 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 13 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Constanţa - Şapte percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat a fost reţinut

News.ro acum 15 minute
Un bărbat a fost reţinut sub acuzaţia de evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din judeţul Constanţa şi în care prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°