Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch confirmă ratingul Statelor Unite la 'AAA ' cu perspectivă negativă

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, vineri, ratingul Statelor Unite la 'AAA' cu perspectivă negativă din cauza nivelului în continuare 'ridicat' al datoriei publice americane, transmite AFP, preluată de Agerpres. Menţinerea ratingului maxim este o dovadă a 'bazelor economice solide' ale primei puteri economice mondiale, precum şi a 'progreselor' înregistrate în reducerea deficitului, explică agenţia de evaluare într-un comunicat.

Produsul Intern Brut al Statelor Unite s-a accelerat în primul trimestru, la +1,8% în ritm anual, în timp ce deficitul bugetar ar putea să scadă cu peste 40% în cursul exerciţiului fiscal 2013, sub efectul tăierilor bugetare automate şi al majorării impozitelor.

Conform Fitch Ratings, sfârşitul anunţat al politicii monetare relaxate a băncii centrale americane (Fed) ar putea interveni 'gradat' şi 'ordonat', fără să afecteze creşterea economică a ţării.

Agenţia justifică menţinerea perspectivei negative prin 'stabilizarea datoriei publice la nivel ridicat', ce expune finanţele publice unor eventuale 'şocuri'. Potrivit clasamentului întocmit de Fitch, Statele Unite sunt ţara notată cu 'triplul A' având cea mai mare valoare a raportului datorie/PIB (peste 100% în prezent, precizează agenţia).

Perspectiva economică înseamnă că Fitch ar putea să scadă ratingul în următoarele luni în funcţie de circumstanţe. În comunicatul amintit, agenţia menţionează că va recurge la o nouă evaluare a datoriei americane 'în intervalul până la sfârşitul lui 2013'.

În luna august 2011, concurenţii de la Standard&Poor's au retrogradat SUA la 'AA plus' de la 'AAA', pe fondul disputelor din Congres cu privire la majorarea plafonului de îndatorare. La începutul acestei luni, ei au îmbunătăţit perspectiva de rating a Statelor Unite până la 'stabilă' de la 'negativă', ca urmare a diminuării riscu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 35 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 43 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 25 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum o ora
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°