Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GOOGLE aniversează 100 de ani de TURUL FRANŢEI

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Motorul de căutare online Google marchează, sâmbătă, printr-un logo special, animat, cea de-a 100-a ediţie a celebrului Tur al Franţei, o competiţie ciclistă profesionistă anuală, care se desfăşoară în această ţară şi în state vecine.    

Logoul de sâmbătă al Google prezintă doi ciclişti, purtând faimosul tricou galben de lider al clasamentului general, care pedalează. Totodată, pe fundal se poate remarca o hartă a Franţei.

Ediţia cu numărul 100 a Turului Franţei începe sâmbătă, la Porto Vecchio, în Corsica.

Le Tour de France, cunoscut şi ca La Grande Boucle (Marea Buclă), a fost organizat pentru prima dată în 1903, se desfăşoară pe un traseu cu o lungime totală de peste 3.200 de kilometri şi durează trei săptămâni. În prezent, la această competiţie participă ciclişti şi echipe din întreaga lume.

Turul Franţei este împărţit în etape zilnice, iar, la finalul celor trei săptămâni, pentru fiecare concurent în parte se cumulează timpii obţinuţi pe fiecare segment, pentru a se determina câştigătorul. Zilnic, ciclistul cu cel mai mic timp acumulat după sfârşitul zilei precedente îmbracă un tricou galben de lider al clasamentului general.

Traseul competiţiei se modifică anual, dar întotdeauna Turul Franţei se încheie la Paris, iar, din 1975, ultima etapă se desfăşoară pe bulevardul Champs-Élysées.

Primul câştigător al competiţiei a fost francezul Maurice Garin, iar cele mai multe victorii le-a înregistrat americanul Lance Armstrong.

Acuzaţiile de dopaj au marcat Turul Franţei încă de la începuturi. Astfel, participanţii, la primele ediţii, consumau alcool şi foloseau eter pentru a-şi reduce durerile, iar, odată cu trecerea anilor, performanţele cicliştilor au început să crească, fapt care a determinat Uniunea Ciclistă Internaţională, împreună cu guvernele ţărilor implicate, să adopte politici de combatere a dopajul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Zelenski după ce România a decis să trimită Ucrainei un sistem de apărare PATRIOT

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat joi, 20 iunie, la scurt timp după ce CSAT a decis trimiterea unui sistem Patriot țării sale. Într-un mesaj postat pe rețeaua X, Zelenski a mulțumit țării noastre și a subliniat că ”acest pas în

A murit medicul psihiatru și scriitorul Ion Vianu la 90 de ani. A fost colaborator la Radio Europa Liberă. Anunțul făcut de nepotul său

Ziare.com acum 42 minute
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Probleme pentru șoferi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Administratorul drumului a fost amendat după ce mai multe mașini au fost avariate

Ziare.com acum 57 minute
Un rost de dilataţie defect de pe Autostrada Bucureşti -Piteşti a dus la avarierea a cel puţin patru autoturisme, iar poliţiştii au aplicat o amendă administratorului drumului. ”În cursul dimineţii, în jurul orei 09:00, poliţiştii rutieri din cadrul

UE şi Ucraina actualizează şi prelungesc acordul privind transportul rutier

News.ro acum 51 minute
UE şi Ucraina au decis, joi, să prelungească şi să actualizeze actualul acord privind transportul rutier. Acordul urmăreşte să ajute Ucraina să acceseze pieţele mondiale prin facilitarea tranzitului prin ţările UE şi prin dezvoltarea în continuare a

Zelenski: ”Sunt recunoscător României şi preşedintelui” Iohannis după furnizarea unui sistem PATRIOT

News.ro acum 10 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îi mulţumeşte joi, pe X, lui Klaus Iohannis şi este ”recunoscător” României ”pentru luarea deciziei de a furniza un sistem de apărare aeriană (de tip) PATRIOT Ucrainei”. ”Această controbuţie crucială ne va c

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mulțumește României pentru sistemul de apărare Patriot

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că decizia României de a oferi ţării sale un sistem de apărare aeriană Patriot va consolida scutul de apărare aeriană al Ucrainei, precum şi securitatea în întreaga Europă. "Această contribuţi

Fratele lui Radu Mazăre scapă de pușcărie. Judecătorii au decis eliberarea condiționată a lui Alexandru Mazăre

Ziare.com acum 2 ore
Judecătoria Medgidia a admis, joi, 20 iunie, propunerea de liberare condiţionată în cazul lui Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă. Decizia

Un profesor din Rusia a fost acuzat de terorism și condamnat la 20 de ani de închisoare , după ce a transferat bani în Ucraina

Adevarul acum 20 minute
Un profesor a fost condamnat de un tribunal militar de la Moscova la 20 de ani de închisoare pentru că ar fi transferat bani către batalionul ucrainean Azov, pe care Rusia îl consideră un grup terorist, relatează Radio Free Europe.

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

34°
joi

21°/34°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
joi

22°/33°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°