Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica-monument din Sic, închisă pentru doi ani

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 29 iunie 2013 ·

Biserica Reformată din Sic va fi închisă pentru doi ani. Edificiul de secol XIII este reabilitat cu 3 milioane de lei, bani europeni. Slujbele se ţin în căminul cultural.

Biserica protestantă din Sic, construită în anul 1242, este reabilitată prin Programul Operaţional Regional (POR). Modernizarea lăcaşului de cult, inclus în patrimoniul naţional, va dura doi ani.

"Este prima reabilitare serioasă, de la construcţia bisericii. Ultima dată lăcaşul a fost modernizat în 1946. Vom scoate la iveală frescele care au fost acoperite în secolul XVII, se va moderniza moilierul şi podeaua din piatră cioplită. Ne-am gândit să intervenim de la fundaţie până la acoperiş. E o biserică de categoria A şi am căutat să facem cât mai bine reabilitarea şi să scoatem la iveală frescele şi podeaua.", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, părintele Sallai Marton, din Sic.

Biserica protestantă este una din cele mai vechi din Transilvania. A fost construită în stil gotic, în secolul XIII şi a trecut prin multe. Biserica a ars în 1770, dar a fost reconstruită. Modernizarea bisericii a început acum câteva zile şi, potrivit contractului, va dura până în 29 iulie 2015. Valoarea proiectului este de 3 milioane de lei.

"Noi avem, în parohie, peste 1.680 de enoriaşi. Cât timp vor dura lucrările vom ţine slujbele în căminul cultural din oraş. Dumnezeu este oriunde", explică părintele.

Modernizarea bisericii ar putea aduce la Sic încă o mie de turişti în plus pe an.

"E un monument istoric, pe care vine lumea să-l viziteze, mai ales în 24 august - ziua Sfântului Bartolomeu, când a avut loc invazia tătară şi au fost măcelărită aproape toată populaţia satului. La ora actuală avem cam 1.000 de turişti pe an, dar cred că după ce va fi gata reabilitată biserica, la noi în sat vor putea ajunge încă pe atâţia", crede primarul comunei Sic, Sallai Ioan.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 7 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 4 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 2 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 5 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Aterizare de urgență a unui avion israelian în Turcia. Personalul de la sol i-a refuzat alimentarea

Ziare.com acum 3 ore
Unui avion al companiei El Al din Israel a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Antalya duminică, 30 iunie, pentru a evacua un pasager bolnav. Apo i-a fost refuzată alimentarea de către personalul turc, a informat transp

Spania a strivit Georgia la Euro 2024: urmează un meci colosal pentru iberici în sferturi

Adevarul acum 2 ore
Selecţionata Spaniei s-a calificat meritat în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce a învins Georgia cu scorul de 4-1 (1-1), duminică seara, pe Cologne Stadium din Koln.

Vremea

București
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
joi

19°/33°
Iasi
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/29°
mie.

16°/26°
joi

16°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
joi

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
joi

14°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°