Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pugilistul Juratoni, / Cetăţean de onoare al municipiului Deva

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 30 iunie 2013 ·

După Mihai Leu (care a primit acest titlu în 1997), Bogdan Juratoni este al doilea boxer care devine cetăţean de onoare al Devei.

Pe lista cetăţenilor de onoare a municipiului Deva se află numeroase nume grele ale sportului românesc, cum ar fi: antrenorii Octavian Belu, Mariana Bitang, Bela Karoly, gimnastele Nadia Comăneci, Gina Gogean sau Lavinia Miloşovici, ori componentele echipei U. Remin Deva - câştigătoare a „Challenge Cup” în anul 2002.

Cel mai bun pugilist român al momentului în boxul amator, deveanul Bogdan Juratoni, şi-a completat colecţia de trofee cu titlul onorific de „Cetăţean de onoare” al municipiului Deva. Vicecampion european în 2013 şi medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale din 2011, Juratoni este unicul boxer român medaliat la competiţiile internaţionale majore din ultimii ani.

„Este o onoare pentru mine că am primit acest titlu. Le mulţumesc mult pentru susţinere consilierilor locali şi primarului. Şi primul titlu naţional, şi prima medalie internaţională mi-au adus bucurie şi onoare, dar această diplomă mă face să fiu şi mai mândru de activitatea mea. La box am câştigat mai multe premii, dar la titlul de cetăţean de onoare nu m-am gândit, nici nu mă aşteptam. Când mă gândesc la Deva, mă gândesc la casă, la familie, la prieteni şi, mai nou, la onoarea care mi s-a făcut, când am devenit cetăţean de onoare”, a declarat Bogdan Juratoni. Diploma de cetăţean de onoare i-a fost înmânată de primarul Devei, Petru Mărginean. „Felicitări pentru activitatea ta!”, i-a spus primarul, care i-a oferit şi un plic cu 1.000 de lei.

Bogdan Juratoni a învăţat abc-ul boxului cu un antrenor anonim, iar apoi şi-a consolidat cunoştinţele la clubul „G&S Box” Deva, sub îndrumarea antrenorilor Silviu Vulc şi Ion Olteanu. „Pe primul meu antrenor nici nu ştiu cum îl chema. Îmi aduc aminte că mi-a cerut să-i spun simplu, Piţi, nu ma

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°