Liberalii din Alba îşi aleg astăzi conducerea pentru următorii patru ani. Conferinţa judeţean a început în jurul orei 12:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia iar rezultatele alegerilor se vor şti probabil în cursul serii.
La Conferinţa Judeţeană a PNL Alba participă conducerea judeţeană a partidului, delegaţii din tot judeţul şi simpatizanţi ai partidului. Invitatul special al evenimentului este secretarul general al PNL Eduard Helvig.
În acest moment la Casa de Cultură Sindicatelor din Alba Iulia participă 625 de delegaţi care au drept de vor pentru funcţiile din BPJ. Biroul Permanent Judeţean este format din 29 de persoane: 1 preşedinte, 9 vicepreşedinţi şi 19 membri, la care se adaugă 9 membri supleanţi. Alături de aceştia din Biroul Permanent Judeţean mai fac parte preşedintele TNL Alba, preşedinta OFL Alba, reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor Liberali şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali Liberali.
Teodor Atanasiu, actualul lider al organizaţiei este singurul candidat la postul de preşedinte, în timp ce alţi 40 de membri ai partidului şi-au anunţat intenţia oficială de a fi parte din Biroul Politic Teritorial al PNL Alba.
În ordinea numărului de voturi pe care candidaţii îl vor obţine din partea delegaţilor, vor fi aleşi cei 9 vicepreşedinţi ai Biroului Politic. Cei care și-au declarat intenția de a candida la funcția de vicepreședinte sunt: Gabriel Pleșa, Simone Albani, Mitică Fulea, Simion Crețu, Romul Popa, Călin Andreș, Cristian Costea, Mihai Nicușor. S-ar putea sa iti placa si: Liberalii işi aleg astăzi noua conducere.PNL Alba va avea 5 membrii în conducerea centrala a partidului Liberalii din Alba își aleg duminică conducerea. Senatorul Teodor Atanasiu este singurul candidat la funcția de președinte Liberalii işi votează statutul şi conducere partidului ALEGERI PNL ALBA 30 iunie: Conferinţa judeţeană pentru a