Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitică Moşteanu: „Nu m-a sunat nimeni să-mi prelungesc contractul”

Publicat in Gazeta Noua, duminică 30 iunie 2013 ·

FC Caracal, echipa care a încheiat ediţia de campionat pe locul secund în clasamentul seriei a III-a, ar putea dispărea de pe scena fotbalului românesc.

Părţile implicate, Consiliul Local Caracal şi cele patru persoane private care apar în actele clubului: fostul director de la IGO Caracal, Stelian Veselin, fostul primar Gheorghe Anghel, Octavian Florea şi Cristian Georgescu, aşa cum reiese din Încheierea din Camera de Consiliu a Judecătoriei Caracal din data de 7 iulie 2011 privind dosarul Nr. 4351/207/2011, nu găsesc o soluţie pentru ca această formaţie să continue în Liga a III-a.

Discuţiile purtate săptămâna trecută s-au soldat cu un eşec, iar clubul caracalean, în ciuda tradiţiei de care se bucură, pare sortit pieirii.

Incertitudinea de la nivelul conducerii îi pune pe fotbaliştii care au evoluat până în această vară pentru FC Caracal în situaţia de a-şi căuta alte echipe.

Mulţi dintre jucători şi-au încheiat contractele cu FC Caracal, iar aceştia susţin că nu au fost anunţaţi de deciziile care s-au luat la nivelul clubului. Căpitanul grupării caracalene, Mitică Moşteanu, născută la 16 octombrie 1980 la Drăgăneşti, spune că are o ofertă, dar nu a luat încă o decizie unde va merge din toamnă.

„Nu ne-a anunţat nimeni nimic, sunt jucători liberi de contract. Nu m-a sunat nimeni să-mi prelungească contractul, iar înţelegerea mea a expirat pe 30 iunie. Am ceva oferte, dar este cam departe şi nu mă încântă, o să văd unde mă voi decide să merg din sezonul următor”, a spus Mitică Moşteanu.

Fundaşul dreapta din Drăgăneşti, care a avut evoluţii apreciate la FC Caracal în acest sezon, a mai jucat pentru echipele AS Drăgăneşti, Faur Bucureşti, Roşiorii de Vede, Progresul Caracal, Alro Slatina şi CS Mioveni.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Niţă - Împreună facem istorie pentru această ţară frumoasă şi sunt foarte fericit

News.ro acum 19 minute
Florin Niţă a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că este foarte fericit pentru că face parte dintr-o echipă care face istorie pentru “această ţară frumoasă”. “Sunt fo

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 50 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 8 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 53 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°