Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Purtătorul de cuvânt al Parchetului General, despre accidentul din Muntenegru: Astăzi este aşteptat la parchet patronul Gregory Tour

Publicat in Ziarul Financiar, luni 1 iulie 2013 ·

Ramona Bulucu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care investighează tragicul accident din Muntengru, în care 18 persoane aflate în vacanţă şi-au pierdut viaţa, spune că astăzi este aşteptat la Parchet patronul firmei Gregory Tour, al cărui autocar a fost implicat în accident. Compania este deţinută de familia Grigore. De la această companie subcontractase serviciile de transport agenţia de turism Mareea Comtur, care a organizat circuitul în Muntenegru în care au participat 47 de persoane.

Gregory Tour Serv, firma deţinută de familia Iuliana Mihaela Grigore şi Ştefan Grigore, avea afaceri de 5,7 milioane de lei (1,3 mil. euro) şi pierderi de 515.000 lei (circa 119.000 euro) în 2011, la un număr de opt angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Oficialii companiei nu au putut fi contactaţi. Firma are ca obiect de activitate activităţi touroperatoare.

“În total au fost audiaţi până acum 18 pasageri ai autocarului, cei cărora le permitea starea de sănătate să vorbească”, a spus ea. Bulucu a mai spus că Parchetul General nu a primit încă date de la cei care desfăşoară ancheta în Muntenegru.

Datele preliminare arată că autocarul românesc se deplasa cu 80 de kilometri pe oră, limita admisă pentru acel drum fiind de 40 de kilometri pe oră.

După tragicul accident care a avut loc în Muntenegru, Autoritatea Naţională pentru Turism a declanşat două acţiuni de verificare a agenţiilor de turism implicate în incidentul petrecut în Muntenegru. Cele două agenţii sunt “Mareea”, administrată de SC Mareea Comtur SRL, şi „Gregory Tour Holiday”, administrată de SC Gregory Tour Holiday SRL.

Gregory Tour avea licenţa de turism şi regulă şi celelalte acte necesare pentru desfăşurarea activităţii în turism, potrivit lor. Compania mai are şi o licenţă în transport. În cazul agenţiei Mareea s-a descoperit că unul dintre punctele de reg

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 59 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 39 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 20 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°