Ca în bancurile româneşti bune, o instituţie hunedoreană, având ca partener un centru de cercetări canadian, organizează un eveniment cultural... cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite ale Americii.
Evenimentul, care va avea loc pe 4 iulie, de la ora 12, este organizat pe baza unui protocol, încheiat în 2012, între Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Archaeological Techniques and Research Centre (ArchaeoTek-Canada), şi este materializat într-o „Zi a Porţilor Deschise” la situl arheologic de la Rapoltu Mare. Conform celor declarate de organizatori, „a fost aleasă data de 4 iulie pentru derularea acestei acţiuni deoarece o parte dintre studenţii şi voluntarii care lucrează în cadrul proiectului referitor la cercetările arheologice sistematice din comuna Rapoltu Mare provin din Statele Unite ale Americii”.