Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazanciuc: Trebuie cel puţin 6 luni de pregătire pentru a evita practica neunitară a unor instanţe

Publicat in Mediafax, luni 1 iulie 2013 ·

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, la Parlament, după adoptarea Legii de punere în aplicare a Codului de Procedură Penală, că este nevoie de cel puţin şase luni de pregătire a judecătorilor şi procurorilor, pentru a evita practica neunitară a unor instanţe.

"Nu a fost un vot uşor astăzi, dar mă bucur că am reuşit, chiar şi în sesiune extraordinară, să trecem aceste legi de punere în aplicare, pentru că avem astfel răgazul necesar - şase luni de aici încolo - de a dezvolta un proces de pregătire a judecătorilor şi procurorilor cu noile instituţii. Avem nevoie de cel puţin şase luni de pregătire pentru a evita practica neunitară a unor instanţe", a spus Cazanciuc.

El a precizat că pregătirea va fi făcută prin intermediul Institutului Naţional de Magistratură, CSM şi Ministerul Justiţiei, menţionând că există şi finanţări europene pe care ministerul doreşte să le acceseze în acest sens.

Cazanciuc a precizat că există în continuare obiectivul principal privind intrarea în vigoare a Codurilor la 1 februarie 2014.

El a mai spus că, potrivit formei adoptate de Parlament, procurorii nu au atribuţii restrânse.

"Lucrurile sunt într-o matcă firească acum. Codul de Procedură Penală are o logică de la un cap la altul. Sunt garanţii procesuale acordate tuturor părţilor. Nu am niciun fel de emoţii că nu se va aplica corect", a spus Cazanciuc.

El a menţionat că forma votată luni reprezintă o dovadă clară a voinţei Parlamentului de a fi parte la un proces de reformă şi de consolidare a sistemului judiciar din România.

"Forma votată azi este în mare parte cea propusă de Guvern cu mult timp în urmă, mare parte din aceasta elaborată de Ministerul Justiţiei. E o formă aşa cum a fost propusă în special de profesionişti pentru a putea fi aplicată de profesionişti", a mai spus Cazanciuc.

Deputaţii au aprobat, luni, î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 27 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 21 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 33 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°