Fotbalul mototolit practicat de cramponații Ligii 1 ne-a aruncat departe de ceea ce înseamnă adevărăciunea unei competiții. Lehamitea martorilor creată de chinuiala din campionatul trecut părea să fi fost una convingătoare. În aceste condiții am sperat că o concentrare a valorilor prin reducerea numărul de echipe să salveze oarecum perspectiva. Am crezut în promisiuni. Am crezut că cele două criterii, cel sportiv și cel al examenului de licențiere, vor acționa în afara oricăror aranjamente cu specific local. Dar ne-am înșelat. Guțanii împroprietăriți cu responsabilități în fotbalageala românească n-au leac. Corectitudinea îi sufocă. Supraviețuirea lor este condiționată doar de aranjamente și mânării ieftine.

Dumitru Dragomir afirma, la un moment dat, că vom avea o ligă mică, mică de tot. Dar ar fi fost împotriva firii ca preșul de la LPF să spună ce gândește sau să gândească ceea ce spune. Pentru el a fi sincer este totuna cu a fi fraier. Dragomir, prin declarația respectivă, nu anunța decât startul unei licitații. De fapt îi invita pe repetenții să liciteze cât mai convingător la taraba favorurilor, favoruri care n-au fost ieftine niciodată. Încă de atunci am devoalat acest scenariu. Dar am fost contrazis. Acum realitatea mă confirmă. Dragomir se zbate cu toată dăruirea de care este el capabil pentru ca liga să aibă și în campionatul viitor 18 echipe. Pentru că, zice el, așa este regulamentar. Și susține un ”regulamentar” care este împotriva altor prevederi la fel de regulamentare. Fiindcă și retrogradarea pe criteriu sportiv este regulamentară, pentru că tot pe bază regulamentară s-a desfășurat și examenul licențierii.

Acceptăm, pentru a demonstra jocul intereselor, ideea că regula cea mai regulă ar fi aceea cu 18 echipe în Liga 1. Și atunci se naște o altă întrebare. Pe cine iertăm? Dacă am fi interesați de calitatea competiției, normal