Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România la reuniunea liderilor locali China – Europa Centrală şi de Est, 2013

Publicat in Jurnalul, luni 1 iulie 2013 ·

Corespondenţă din China

România va participa, începând de mâine, la Reuniunea liderilor locali din China şi Europa Centrală şi de Est, programată să se desfăşorare la Chongqing, unul dintre municipiile cu administrare specială ale Chinei, cu una dintre cele mai puternice economii ale marelui stat Asiatic.

Timp de două zile, 2 – 4 iulie, la Centrul Internaţional de Evenimente şi Expoziţii Chongqing Nanping (foto), China îşi propune să deschidă oportunităţi de dezvoltare între 16 provincii şi oraşe chineze şi 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, ţintele declarate fiind comerţul şi investiţiile, cooperarea IMM-urilor, cooperarea în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, cooperarea agricolă şi umană, cooperarea culturală. La eveniment vor fi prezenţi 1.000 de participanţi, dintre care 500 de invitaţi din afara Chinei: coordonatorii naţionali din 16 ţări, lideri de capitale, provincii şi oraşe, ambasadori acreditaţi în China, manageri de întreprinderi, lideri din 10 ministere şi comisii ale Ministerului chinez al Afacerilor Externe, delegaţi din 16 regiuni autonome provinciale şi municipale chineze.

Delegaţia României va fi compusă din reprezentanţi din Bucureşti, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Iaşi, Iaşi (municipiul), Bacău, Ilfov, Beclean (oraşul), Dâmboviţa, Targovişte (oraşul), Dolj, Argeş, Piteşti (municipiul), şi va fi condusă de premierul Victor Ponta alături de care se va afla ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

În cadrul prezenţei în China, premierul Ponta se va afla, începând de luni seara (ora loacală), la Beijing, la invitaţia premierului chinez. În cursul zilei de marţi, Victor Ponta are programate întâlniri cu preşedintele R.P. Chineze, Xi Jinping, şi premierul Li Keqiang, evenimente la care va fi prezent şi ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.  Ulterior întâlnirilor, delegaţia României se va deplasa la Chongqing. @

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Focuri de armă în apropierea lui Donald Trump / FBI investighează ceea ce pare a fi “o tentativă de asasinare a fostului preşedinte” / Trump: "Sunt bine. Nimic nu mă va încetini" / Ce spun şeriful local şi FBI / Reacţia Kamalei Harris

News.ro acum 6 ore
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, este în siguranţă în urma unor focuri de armă trase în apropierea sa, a anunţat duminică echipa sa de campanie într- un comunicat, potrivit Reuters. UPDATE - Şeriful local a explicat, într-o co

Video CFR Cluj – FCSB îl bagă pe Dan Petrescu în depresie fotbalistică: victorie ratată, după gafe uriașe

Adevarul acum 7 ore
CFR Cluj – FCSB, cea mai așteptată întâlnire din runda cu numărul 9, a pus față în față echipele care ne-au reprezentat în play-off-ul cupelor europene. Cu rezultate diametral opuse! Dacă ardelenii s-au făcut de râs, cu Pafos (Cipru), în schimb, FCS

Furtuna Boris: Un mort în Polonia, patru dispăruţi în Cehia

News.ro acum 55 minute
O persoană s-a înecat în Polonia şi alte patru sunt date dispărute în Cehia vecină, ca urmare a ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de furtuna Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, potrivit AFP. Furtuna

Cod portocaliu de ploi torențiale în această noapte în județul Galați

HotNews acum 7 ore
Meteorologii au emis duminică seară o avertizare de tip nowcasting de Cod portocaliu pentru mai multe zone din Galaţi, valabilă până la 1 noaptea, fiind aşteptate ploi care vor acumula 25…35 l/mp. „Se vor manifesta ploi care vor acumula 25…35 l/mp.

Loteria Română S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro. Iată unde a fost jucat biletul norocos

Ziua Constanta acum 9 ore
S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro. S-a câștigat marele premiu la Joker în valoare de 2,38 milioane de euro, transmite un comunicat din partea Loteriei Române. Biletul norocos a fost jucat în Giurgiu și a costat

Handbal masculin: Valentin Samungi, campion mondial în 1970, a decedat la vârsta de 82 de ani

News.ro acum 12 ore
FR Handbal anunţă, duminică, decesul lui Valentin Samungi, component al naţionalei care câştiga titlul mondial în 1970. Valentin Samungi a jucat pentru echipa naţională între anii 1961-1973, în 113 meciuri oficiale, marcând 134 de goluri. A câştigat

Emil Săndoi a debutat la Poli Iaşi cu o victorie împotriva Universităţii Craiova

Mediafax acum 9 ore
Pe un teren afectat de ploaia persistentă, Politehnica Iaşi a câştigat duminică meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, din etapa a noua a Superligii la fotbal. Antrenorul Emil Săndoi a debutat la moldoveni, care au câştigat cu 2-0. Mit

Donald Trump: „O urăsc pe Taylor Swift!”

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump a răbufnit duminică la adresa vedetei pop Taylor Swift, la câteva zile după ce artista cu zeci de milioane de fani şi-a anunţat susţinerea pentru Kamala Harris. „O urăsc pe Taylor Swift!”, a postat Trump pe Tr

Un minor închis la Penitenciarul Oradea s-a spânzurat. Tânărul fusese arestat pentru furt

Adevarul acum 9 ore
Un deținut minor aflat în custodia Penitenciarului Oradea a fost găsit spânzurat duminică seara.

Răspunsul lui Nicușor Dan întrebat dacă va semna și pentru candidatura lui Geoană la Cotroceni, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că „se mai gândește” dacă va semna și pentru candidatura lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. El a semnat deja atât pentru candidatura Elenei Lasconi, cât și pentru cea a lui Nicolae Ciucă (PNL). Între

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

13°/25°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/21°
mar.

15°/25°
mie.

15°/21°
joi

13°/22°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

15°/23°
mie.

17°/19°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

9°/21°
mie.

12°/26°
joi

14°/24°