Remus Cernea şi “egala măsură” între evrei, homosexuali şi femei. “Mă consider homosexual, în egală măsură cu a mă considera femeie, în egală măsură cu a mă considera evreu”.
În încercarea sa de autopropagandă cu orice preţ, Remus Cernea amestecă rău de tot borcanele, punând la un loc homosexuali, evrei, femei, maghiari şi romi (adică, ţigani), pe care îi consideră la grămadă minorităţi. Nu contează deloc faptul că, în România, femeile nu constituie o minoritate, ci majoritatea. Nici faptul că printre homosexuali există şi femei sau că evreii, maghiarii şi romii sunt şi femei. Oricum, este o tâmpenie maximă să amesteci etnia, sexul şi religia şi să le îmbârligi cum vrea Cernea, doar că să mai apară şi el prin presă.
Deputatul independent Remus Cernea a declarat, luni, jurnaliştilor aflaţi pe holul Parlamentului, că se consideră homosexual, femeie, evreu, rom (ţigan), maghiar sau membru al unei comunităţi religioase minoritare pentru a apăra drepturile minorităţilor discriminate în societatea românească, transmite Mediafax.
Remus Cernea a ţinut să facă o serie de precizări legate de orientarea sexuală a sa, motivând că a primit solicitări din partea presei pentru clarificări în acest sens.
“Am apărat drepturile minorităţilor indiferent de ce fel au fost acestea, minorităţi religioase, minorităţi sexuale, minorităţi naţionale. O voi face şi în continuare. A te implica în astfel de cazuri nu înseamnă neapărat că dacă aperi drepturile femeilor eşti femeie, nu înseamnă că dacă aperi drepturile homosexualilor eşti homosexual, nu înseamnă că dacă aperi drepturile maghiarilor, drepturile evreilor, drepturile romilor, aparţii acelei etnii. Însă, implicându-mă în astfel de cauze, mă simt parte a tuturor comunităţilor discriminate din România şi de pretutindeni, astfel că da, mă consider homosexual, în egală măsură cu a mă considera femeie, în egală măs