Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Pictoriţa sufletului românesc, Mariana Mihuţ, expune în toată lumea dar este necunoscută în România

Publicat in Adevarul, luni 1 iulie 2013 ·

În mai 2005, francezii au descoperit cu uimire tablourile de artă naivă ale Marianei Mihuţ. Această tânară timidă şi modestă, născută într-o familie de pictori ţărani autodidacţi din Brusturi, în Ţara Moţilor, în Apuseni, unde încă nu poţi ajunge decât cu tractorul sau cu căruţa, expunea pentru prima dată în străinatate.

Era în ziua în care aniversa 30 de ani. De atunci, artista, care nu şi-a abandonat nici satul, nici naturaleţea, şi-a prezentat operele cu numeroase ocazii în Europa, dar şi în SUA şi în alte ţări ale lumii. Invitată de onoare în multe Saloane de artă, Mariana Mihuţ a fost admisă în 2010 în prestigiosul « Grup Internaţional al Primitivilor Moderni zişi Naivi ».

Dar, uimitor, ea este puţin cunoscută în ţara ei.

„Sat”, pictură de Mariana Mihuţ FOTO: Arhivă personală

Mariana Mihuţ s-a născut într-o familie de ţărani din Brusturi, judeţul Arad, în mijlocul Ţării Moţilor. Şi-a descoperit şi cultivat talentul încă de copil, pe lângă bunicul său, Petru Mihuţ şi mătuşa Rodica Nicodim, pictori naivi recunoscuţi în România şi în străinătate.

Adolescenta Mariana a devenit a treia moştenitoare al lui Ion Nită Nicodim, străbunicul ei, mort în 1972, cel mai celebru pictor naiv din ţară. Artist ţăran autodidact, acesta a imortalizat pe pânzele întinse pe rame de stupi viaţă satului marcată de « vremuri » : « vremea mieilor », « vremea cositului », « vremea cireşelor » sau « culesul merelor », « vremea iernii », « nunta sau sărbătorile religioase ». În pânzele sale se observă adesea, în fundul văii, biserica satului, construită înainte de 1755, în întregime din lemn, înlocuită în 1831 de cea actuală, mai solidă.

Ziua muncesc la fân sau în livadă, iar seara, mai ales iarna, pictează.

„Calendarul ilustrat” al bucuriilor simple din Apuseni

Pictura acestui fondator al « şcolii din Brusturi » şi a discipolilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Consiliul de Securitate al ONU aprobă propunerea SUA pentru o încetare a focului permanentă în Gaza şi eliberarea ostaticilor. Rusia s-a abţinut de la vot / Reacţia Hamas

HotNews acum 7 ore
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a susţinut luni o propunere prezentată de preşedintele Joe Biden pentru o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza şi i-a îndemnat pe militanţii palestinieni să accepte acordul menit să pună

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 11 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 13 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 7 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

ALEGERI 2024 – Brăila: Primarul comunei Şuţeşti, condamnat pentru proxenetism, reales în funcţie

News.ro acum 8 ore
Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie. El a obţinut cel mai ma

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 11 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Campanie de promovare outdoor a României în Germania / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

News.ro acum 8 ore
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie – 15 iulie, o campanie de promovare outdoor a României în Hamburg, Berlin, Munchen, Frankfurt – Germania, prin colantarea a 625 de taxiuri, campanie ce se

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 6 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°