Lucian Isar, fost administrator TAROM şi CFR, susţine că CFR Marfă ar fi trebuit să fie privatizată cu un investitor strategic, precizând că tot ce s-a întâmplat i s-a părut o golănie. „Privatizarea CFR Marfă mi s-a părut o golănie. Este exact ca şi la Oltchim, doar că la Oltchim auzeam nişte muzică în fundal.
CFR Marfă ar fi trebuit să se privatizeze cu un investitor strategic. S-a preferat versiunea pe fugă şi cu o licitaţie cu negociere tocmai pentru a ajunge într-un buzunar care până la urmă se va dovedi că nu are banii“, a declarat Lucian Isar, la Realitatea TV. În opinia sa, Grupul Feroviar Român (GFR) , care a câştigat licitaţia pentru CFR Marfă, nu va reuşi să obţină bani de la bănci. „Acest ultim câştigător a concurat practic singur pe ultima sută de metri şi, în loc să plătească minimul de 180 de milioane de euro, a oferit 202 milioane de euro. Mai mult, ştia că doar cu o saptămână înainte se luaseră 15 milioane de euro din active. Un investitor raţional, corect, nu ar fi aruncat cu 202 milioane de euro pe fereastră, atât timp cât nici măcar nu avea banii. Acesta este şi motivul pentru care nu va reuşi să obţină bani de la bănci, pentru că o bancă serioasă va pune următoarea întrebare: dacă puteai să achiziţionezi acea companie la 180 de milioane de euro, de ce ai aruncat cu 202 milioane?“, a spus Isar.
Lucian Isar, fost administrator TAROM şi CFR, susţine că CFR Marfă ar fi trebuit să fie privatizată cu un investitor strategic, precizând că tot ce s-a întâmplat i s-a părut o golănie. „Privatizarea CFR Marfă mi s-a părut o golănie. Este exact ca şi la Oltchim, doar că la Oltchim auzeam nişte muzică în fundal.
CFR Marfă ar fi trebuit să se privatizeze cu un investitor strategic. S-a preferat versiunea pe fugă şi cu o licitaţie cu negociere tocmai pentru a ajunge într-un buzunar care până la urmă se va dovedi că nu are banii“, a declarat L