Actorul vorbeşte în interviul nostru despre profesiunea sa, despre relaţia scenă - sală, despre breaslă...
■ Jurnalul Naţional: S-a încheiat stagiunea teatrală, s-a încheiat şi anul de studii la UNATC unde predaţi studenţilor. Şi a început vacanţa. Ce înseamnă pentru un actor, pentru un profesor să aibă vacanţă?
■ Mircea Rusu: E o mare bucurie şi în acelaşi timp e şi un mare gol, care se produce după un an foarte intens. Pentru că noi, ca mulţi oameni antrenaţi într-o poveste, rămânem cu un soi de recul al muncii noastre, iar după două-trei zile de odihnă într-adevăr ne dăm seama că ne pierdem un pic rostul pe lume. E foarte ciudat. E un amestec de libertate cu neputinţa folosirii acestei libertăţi.
■ În repertoriul actual al teatrelor bucureştene sunt 14 spectacole în care jucaţi. E mult...
■ Teoretic sunt în 14 spectacole, dar practic ar fi, cred, opt sau nouă. În primul rând, la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde au loc lucrări de reconstrucţie la clădire, au dispărut nişte săli şi din această cauză s-au amânat spectacole. Decorurile nu se mai potrivesc noilor săli deschise între timp. Se aşteaptă rezolvarea altor săli, căci Naţionalul va avea şapte spaţii de joc în momentul când se vor termina toate lucrările.
■ În stagiunea 2012-2013 aţi avut câteva spectacole noi. Lucraţi şi acum la un rol. Despre ce e vorba?
■ În toamna lui 2012 am început stagiunea cu “Scrisoarea” după “O scrisoare pierdută” de Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele, la Teatrul Naţional Bucureşti. A urmat “Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” de Bulgakov, în regia lui Gelu Colceag, la Teatrul Metropolis, apoi “Mutter Courage” de Bertolt Brecht, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Mic. Acum lucrez la spectacolul “Sex”, o piesă contemporană de un autor olandez, în regia lui Claudiu Goga, la „Metropolis”.
■ Din nou
