Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu a fost / Nicio gaură, doar un ventil lăsat deschis

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 2 iulie 2013 ·

Bag de seamă că muncitorii de la Acomin au brăzdat degeaba asfaltul de pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe trecerea de pietoni de lângă Restaurantul La Ţugu. Nu acolo era defectul.

Acum două zile,

nişte băieţi în salopete vopseau de zor, în albastru, interiorul bazinelor de la artezienele de pe bulevard. Semn că în curând ele se vor umple cu apă. Din curiozitate l-am întrebat pe unul dintre ei dacă s-a remediat spărtura la conducta din zona în care se săpase ceva mai înainte. Defecţiune bănuită că ar fi fost de vină pentru că apa nu ajunge de la capătul de la Unic spre cel de la cinematograf al bazinelor.

Nu a fost nicio

conductă spartă, am aflat de la insul respectiv. De vină ar fi fost un ventil de aerisire. Care, din neglijenţă, a fost lăsat deschis şi din care cauză apa se scurgea pe dinlături. Frumos, nu am ce spune. Nu sunteţi de aceeaşi părere? Sau rămâneţi tot la aceea că bazinele care brăzdează bulevardul vulcănean fac mai mult rău, decât bine?

Bag de seamă că muncitorii de la Acomin au brăzdat degeaba asfaltul de pe Bulevardul Mihai Viteazul, pe trecerea de pietoni de lângă Restaurantul La Ţugu. Nu acolo era defectul.

Acum două zile,

nişte băieţi în salopete vopseau de zor, în albastru, interiorul bazinelor de la artezienele de pe bulevard. Semn că în curând ele se vor umple cu apă. Din curiozitate l-am întrebat pe unul dintre ei dacă s-a remediat spărtura la conducta din zona în care se săpase ceva mai înainte. Defecţiune bănuită că ar fi fost de vină pentru că apa nu ajunge de la capătul de la Unic spre cel de la cinematograf al bazinelor.

Nu a fost nicio

conductă spartă, am aflat de la insul respectiv. De vină ar fi fost un ventil de aerisire. Care, din neglijenţă, a fost lăsat deschis şi din care cauză apa se scurgea pe dinlături. Frumos, nu am ce spune. Nu

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 53 minute
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 5 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 8 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 4 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 5 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 8 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 8 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Încăierare în Parlamentul turc după destituirea unui primar prokurd

News.ro acum 5 ore
Destituirea luni a unui primar prokurd, în sud-estul Turciei, continua să provoace marţi tensiuni în ţară prin manifestaţii în regiunea respectivă şi o încăierare între deputaţi în Parlament, la Ankara, relatează AFP. Potrivit unor martori, mai mult

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°