Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul din Târgu-Jiu riscă să rămână fără un vaccin important!

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 3 iulie 2013 ·

Atenţie pe stoc mai este doar o doză de antidot

O singură doză de vaccin antiviperin se regăseşte în farmacia Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Situaţia persistă de câteva săptămâni şi este îngrijorătoare mai ales că perioada caniculară este benefică pentru viperele care se găsesc în zonele muntoase. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti dau însă asigurări, că în câteva zile, situaţia antidotului va fi remediată.

Se cunoaşte faptul că atunci când este foarte cald, viperele îşi aşteaptă ţintele pe stâncile muntoase. Turiştii care se aventurează pe munţi trebuie să cunoască şi riscurile la care se supun, mai ales că la spitalul din Târgu-Jiu există o singură doză de vaccin antiviperin. Lipsa antidotului ar duce la agravarea situaţiei în cazul unor victime ale acestor vipere. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti dau însă asigurări că situaţia va fi remediată în următoarele zile: „În momentul de faţă la secţia UPU există o singură doză de vaccin antiviperin. Precizăm însă că documentaţia a fost făcută, iar săptămâna aceasta urmează să fie aduse zece doze de vaccin antiviperin. În ceea ce priveşte vaccinul antitetanic, în prezent sunt 570 de doze, din care 500 au fost repartizate secţiei UPU, iar restul de 70 de doze au fost distribuite camera de gardă de la spitalul de sub Pasarelă. Cât priveşte vaccinul antirabic, în prezent există la farmacia spitalului avem 400 de doze”, a declarat Maria Gridan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Reprezentanţii Parcului Naţional din Defileul Jiului spun că perioada caniculară este propice pentru viperele care atacă în momentul în care sunt provocate. Aceştia vin şi cu câteva sfaturi pentru turiştii care se aventurează pe munţi în aceste zile: „Odată cu temperaturile ridicate din perioada care se anunţă, viperele constituie un pericol. Există însă soluţii de evitare a acestor pericole. De obicei viperele

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 26 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°