Persoanele vinovate trebuie pedepsite daca au comis fraude la Bacalaureat, deoarece pentru astfel de fapte nu exista scuze, a declarat premierul Victor Ponta, aflat in vizita in China. Elevii care au sustinut luni proba de Limba romana de la bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost perchezitionati de anchetatori la iesirea din sala, la multi dintre acestia fiind gasite fituici, au declarat marti, pentru Mediafax, surse judiciare.
"Daca au fost comise fraude, este foarte bine ca autorii sa fie pedepsiti", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Potrivit surselor citate, in cadrul perchezitiilor facute luni la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", imediat dupa sustinerea probei scrise la Limba si literatura romana, la iesirea din salile de examen elevii au fost obligati sa scoata tot ce au in buzunare.
Anchetatorii au gasit fituici la mai multi elevi, acestea fiind depuse la dosar, au mai spus sursele citate, precizand ca anchetatorii au asteptat pana la sfarsitul examenului pentru ca elevii sa nu fie afectati de interventie.
Sursele citate au mai aratat ca in prezent este administrat probatoriul, in sensul ca se descarca imaginile video si audio si se inventariaza inscrisurile si banii descoperiti la perchezitii.
Anchetatorii vor face, marti, o noua perchezitie in cazul suspiciunii de frauda la bacalaureat, iar la Politia Capitalei vor continua audierile, persoanele chemate sa dea declaratii in acest caz nefiind puse sub invinuire, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, persoanele care urmeaza sa fie audiate la Politia Capitalei au fost chemate sa dea procurororilor informatii suplimentare in ancheta in care luni au fost facute perchezitiile la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala, pentru suspiciune de fraudare a examenului de bacalaureat.
Directoarea