Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nico se află de o săptămână în turneu prin toată țara

Publicat in Ziarul Profit - Arges, marți 2 iulie 2013 ·

De o săptămână de zile, Nico străbate țara în lung și în lat în cadrul unui turneu național, de promovare a farmaciei în a cărei reclamă joacă.

De o săptămâna artista se află într-un turneu în ţară, alături de farmacia pentru care joacă în reclamă, alături de Adrian Enache, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Free Deejais şi Ansambulul folcloric Dorul.

„E un turneu în care simţim răsfăţaţi. Până acum în fiecare oraş am avut parte de primiri frumoase, în care oamenii s-au bucurat să ne vadă. Pe lângă sesiunile de autografe şi concertele susţinute, am avut timp şi să vizităm diverse obiective din oraşele ţării noastre. De exemplu la Craiova nu am ratat Palatul RSR. Mai mult decât atât, ne distrăm foarte tare şi trebuie să recunosc că Adrian Enache e cel care să startul distracţiei. Uneori mă şi tem să râd atât de mult, să nu răguşesc”, a mărturisit Nico.

 

Cu toată distracția de care are parte în acest turneu, Nico recunoaște că îi lipsește totuși ceva: Sunt obişnuită să fiu înconjurată de familie şi chiar dacă mă simt minunat în Caravana Catena, vorbesc foarte mult la telefon cu soţul şi fiica mea, cărora le simt lipsa cel mai mult.

 

0 comentarii   | 14 vizualizari

  Carusel stiri in top Cornel Lazăr, PC: „Să ne mai mirăm că sute de agenţi economici fug în Bulgaria?“ Ion Cornel Lazăr, preşedintele PC Argeş, a declarat zilele trecute  că ultimele măsuri luate de Guvernul PDL pe final de an, cele privind sistemul de sănătate şi modificările aduse Codului ... Citeste toata stirea Panasonic GF3 După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator.Atenţie! Logarea pe site se face cu adresa de email, nu cu nickname-ul. ... Citeste toata stirea VIDEO Saltul istoric din stratosfer

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 6 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 6 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 6 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 8 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 6 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 6 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°