Aproximativ 30 de tone de droguri, cu o valoare estimată la 822 milioane de dolari, au fost confiscate în mai multe ţări din America Centrală şi Caraibe, informează Reuters şi AFP.
Operaţiunea a fost condusă de Interpol şi susţinută de Europol, iar la ea au participat peste 30 de ţări.
Printre drogurile confiscate în cursul acţiunii care s-a desfăşurat în perioada 27 mai-14 iunie se află 24 de tone de cocaină, 5,7 tone de haşiş şi patru kilograme de heroină.
De asemenea, au fost efectuate 142 de arestări, iar poliţia a reţinut 15 vase folosite la transportul drogurilor, precum şi un număr important de arme de foc şi sume mari de bani.
Operaţiunea a purtat numele Lionfish şi a fost organizată pentru a „contracara intensificarea traficului de droguri şi arme de foc de către crima organizată în America Centrală şi în Caraibe, care sunt regiuni strategice şi unde s-a înregistrat o creştere semnificativă a confiscărilor de cocaină de către autorităţile locale”, se arată într-un comunicat al Europol.
Acţiunea a fost coordonată de biroul regional al Interpol din San Salvador (Salvador) cu sprijinul organizaţiilor care luptă împotriva crimei şi a traficului de droguri.
Citeşte mai multe despre: droguri captura Interpol Europol America Centrala caraibe operatiunea Lionfish

De a