Un oraş cu caracter comercial-agrar până în cel de-Al Doilea Război Mondial, Slatina a trecut după încheierea conflagraţiei printr-o puternică industrializare. Au apărut mai multe fabrici, s-au ridicat cartiere de blocuri şi populaţia s-a dublat în decursul a 30 de ani, ajungând la începutul anilor ’70 la puţin peste 27.000 de persoane.
Slatina s-a schimbat radical după cel de-Al Doilea Război Mondial. În primul rând, s-a transformat dintr-un oraş plin de negustori într-un oraş industrializat, cu multe fabrici şi uzine.
Astfel, în decembrie 1950 a fost înfiinţată Întreprinderea de industrie locală „Oltul”, care a reunit iniţial o serie de unităţi industriale naţionalizate sau create prin strângerea unor meseriaşi. În cadrul acestei întreprinderi s-au dezvoltat mai multe ramuri: metalurgică, cu două secţii mecanice, secţia pentru corpuri de iluminat fluorescent şi dispozitive pentru legături electrice şi mecanice; ramura lemn cu secţiile tâmplărie şi mobilă pentru comerţ interior şi începând cu anul 1965, pentru export.
Tot în cadrul acestei întreprinderi funcţionau o secţie de ţesut covoare, un atelier care producea jaluzele. În 1957 a fost înfiinţată o altă întreprindere, „Steaua Roşie”, fiind comasate moara Aluta şi fabrica de paste. La începutul anilor ’60 s-a ridicat şi Uzina de aluminiu, în 30 iunie 1965 fiind obţinută prima şarjă de aluminiu românesc.
„Pentru amplasarea uzinei s-a căutat cel mai apropiat loc de Uzina de alumină din Oradea, care să poată fi alimentat cu energie electrică necesară obţinerii aluminiului metalic. Energia electrică corespunzătoare a fost găsită în zona cuprinsă între hidrocentrala de pe Dunăre şi termocentrala Paroşeni, pe atunci în exploatare. La 1 martie s-a stabilit construirea Uzinei de aluminiu la Slatina”, se arată în volumul „Pagini de monografie: Slatina”, apărut în 1972.