de Ovidiu BOICA
03 iulie 2013 23:20
0 vizualizari
A-A+
Campionul ultimelor două ediţii s–a clasat abia al patrulea la finalul Prologului, dar ieri a recuperat faţă de Paul Bolton, câştigătorul din prima zi, instalându–se în frunte.
Britanicul Graham Jarvis nu a forţat prea mult, marţi seara, la Prolog, terminând abia pe locul 4, la clasa Pro, dar ieri, în prima zi de off-road, s-a instalat în fruntea clasamentului. Pornit în cursă, ieri dimineaţă, de la Câinenii Mici, la un sfert de oră după câştigătorul Prologului, Paul Bolton, Jarvis a recuperat diferenţa faţă de primii competitori, iar până la service-point a reuşit să îi depăşească.
După prima zi de off-road, la clasa Pro podiumul a fost refăcut în întregime. Pe locul 3 a terminat, ieri, spaniolul Alfredo Gomez, care a pornit de pe locul 5 şi a mers cot la cot cu Jarvis kilometri întregi, iar cea de-a doua treaptă a podiumului i-a revenit lui Andreas Lettenbichler, germanul urcând în clasament 7 locuri, după ce a luat startul al nouălea.
Cea de-a doua zi de off-road îi va purta pe concurenţi prin judeţul Alba, înspre judeţul Hunedoara. După Valea Sebeşului, riderii vor coborî în Valea Jiului, finish-ul zilei fiind la Petroşani.
Dovadă de fair-play: un litru de benzină pentru... Jonny Walker!
Seppo Suttner, track manager în anii precedenţi la Red Bull Romaniacs şi concurent acum la clasa Expert Single a dat dovadă de fair-play pe traseu, în momentul în care s-a oprit şi i-a dat britanicului Jonny Walker - rămas în pană - puţină benzină. Litrul de combustibil primit de tânărul rider l-a adus fără probleme în tank-point, pentru realimentare.
"A fost cea mai grea primă zi dintre toate participările mele la Red Bull Romaniacs. Au fost momente în care eram convins că nu voi putea termina cursa din această zi. Dar acum, aici, la