Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Cozma: Radu Vasile a fost un om foarte curajos venind la Cozia in 1999. A evitat un razboi civil

Publicat in Ziarul Profit - Arges, miercuri 3 iulie 2013 ·

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca fostul premier Radu Vasile a fost un om foarte curajos venind la Cozia, in 1999, iar prin pactul incheiat atunci a fost evitat un razboi civil. Miron Cozma a transmis in primul rand condoleante familiei fostului premier, din partea sa a si a familiei sale: “Poate ca eu ar trebui sa fiu unul din cei mai vehementi acuzatori fata de activitatea dumnealui, insa nu pot (…). Eu am o mare admiratie fata de oamenii care au curaj in aceasta tara, chiar in situatii de criza. Pentru mine Radu Vasile a fost un om foarte curajos venind la Cozia”, a spus Cozma, amintind de “Pacea de la Cozia”, pactul incheiat de el cu fostul premier, pentru a pune capat Mineradei din 1999.

Fostul lider al minerilor a mai spus ca pactul semnat cu Radu Vasile a fost “pentru stabilitatea Romaniei” si evitarea unui “razboi civil”. “Chiar daca Constantinescu a scos Armata, tancurile si armele impotriva minerilor, n-avea nicio sansa”, a spus Cozma, mentionand ca Radu Vasile spune acest lucru in cartea sa, “Cursa pe contrasens”.

Radu Vasile a murit in noaptea de marti spre miercuri, la varsta de 70 de ani. El suferea de cativa ani de cancer la colon.

Radu Vasile a fost prim-ministru in perioada aprilie 1998 – decembrie 1999, propus de PNTCD.

Mandatul sau s-a suprapus unei perioade dificile din punct de vedere politic si economic. Unul dintre evenimentele definitorii ale mandatului sau este Mineriada din ianuarie 1999, cind minerii au instituit haosul in Romania, iar Radu Vasile, parasit practic de structurile de forta, a fost nevoit sa incheie Pacea de la Cozia cu liderii minerilor.

Citeste aici mai mult despre Radu Vasile si Mineriada din 1999.

 

Fostul lider al minerilor, Miron Cozma a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca fostul premier Radu Vasile a fost un om foarte curajos ve

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 6 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 5 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 8 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 4 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 9 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°