Pentru cei care ajung pe litoralul românescsi care doresc sa-si racoreasca sufletele nu numai în valurile marii sau sub briza marii, le propunem o mica plimbare de aproximativ 60 de kilometri (calculati din Constanta) pâna la unul dintre cele mai importante asezaminte ortodoxe din România.
Spunem unul dintre cele mai importante pentru ca acolo se gaseste leaganul ortodoxiei romanesti: Pestera Sfântului Andrei.
Situata la aproximativ 4 kilometri de satul Ion Corvin, manastirea cu acelasi nume include în arealul sau trei biserici: o biserica mare, un paraclis si cea mai veche biserica crestin-ortodoxa româna construita în piatra.
Ascunsa, la o prima vedere de intrarea zidita, pestera Sfântului Andrei – caci despre ea este vorba – te va cuceri din prima clipa prin surprinzatoarea sa atmosfera de liniste si pace.
Desi peretii sunt plini de urme ale pelerinilor care au dorit sa-si marcheze trecerea prin icoane, lumânari si acatiste depuse în cele mai incredibile locuri, desi este permanent plina de pelerini, biserica de piatra are încarcatura spirituala neatinsa si cei care pasesc cu sfiala în interiorul sau nu pot sa nu-si plece genunchii în fata icoanei Sfântului Apostol Andrei.
Citeste mai multe despre acest subiect pe acest link http://www.financiarul.ro/2013/07/03/din-tainele-pesterii-sfantului-apostol-andrei/
Pentru cei care ajung pe litoralul românescsi care doresc sa-si racoreasca sufletele nu numai în valurile marii sau sub briza marii, le propunem o mica plimbare de aproximativ 60 de kilometri (calculati din Constanta) pâna la unul dintre cele mai importante asezaminte ortodoxe din România.
Spunem unul dintre cele mai importante pentru ca acolo se gaseste leaganul ortodoxiei romanesti: Pestera Sfântului Andrei.
Situata la aproximativ 4 kilo