Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de detenţie

Publicat in Ziarul Profit - Arges, miercuri 3 iulie 2013 ·

Decizia atât de mult aşteptată în ceea ce-l priveşte pe fostul poliţist Cristian Cioacă a fost dată, ieri, de magistraţii Tribunalului Argeş. Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat la

22 de ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, putând fi făcut recurs la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa a decis ca fost poliţistul să fie condamnat la 21 de ani de închisoare pentru omor şi doi ani de închisoare pentru profanare de morminte. Pedepsele au fost însă contopite şi s-a adăugat un spor de pedeapsă de un an. De asemenea, magistraţii au decis ca fostul poliţist să îi plătească familiei Ghinescu şi fiului său, Patrick, despăgubiri morale de 250.000 de euro. Cheltuielile de judecată pe care acuzatul este obligat să le plătească sunt de 135.000 de lei. 

„Pedeapsa este

prea blândă“

Ieri, la citirea sentinţei în sala de judecată s-a aflat doar avocata familiei Ghinescu, Crina Radu. Au lipsit Emilia Ghinescu, dar şi Cristian Cioacă, la fel şi avocata lui. La ultimul termen pe fond, procurorii şi avocata familiei Ghinescu au cerut instanţei ca fostul poliţist să fie condamnat pe viaţă, în timp ce apărătorii au cerut achitarea. Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat, ieri, la scurt timp după aflarea sentinţei:  „Mi se pare o pedeapsă mult prea blândă pentru fapta sa. A ucis-o pe soţia sa, mama copilului său, a tranşat cadavrul şi l-a făcut să dispară. Pedeapsa de 21 de ani aplicată e mult prea blândă, va beneficia de o punere în libertate mult prea curând de cât ar fi putut să execute. E un om tânăr… Nu există niciun dubiu pe marginea probelor existente la dosar. E vinovat. Scopul pedepsei nu va putea fi atins de această pedeapsă. Copilul va creşte şi nu va avea unde să îi depună o floare pentru mama sa, pentru că Cioacă a făcut să dispară orice urmă. E posibil ca şi

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 9 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 8 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°