Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii din Constanţa, găsiţi incompatibili de ANI, vor ataca decizia

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 iulie 2013 ·

Mai mulţi primari din judeţul Constanţa care au fost găsiţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) au declarat că decizia instituţiei reprezintă "un abuz" şi o vor ataca în instanţă, informează Mediafax.

Citeşte şi ANI: 42 de aleşi locali din Constanţa şi Sibiu, INCOMPATIBILI

Primarul PSD-ist al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, afirmă că ANI este o instituţie care există doar în România. "Este o mare prostie ce se întâmplă în România, este un abuz. ANI este o instituţie care există doar în România, suntem mai catolici decât Papa", a declarat politicianul.

El mai spune că, în ceea ce îl priveşte, perioada de incompatibilitate stabilită de ANI se referă la trei luni din anul 2008, atunci când Agenţia funcţiona după o lege neconstituţională. De asemenea, a ţinut să precizeze că va ataca în instanţă decizia ANI.

"La mine, perioada de incompatibilitate se referă la o perioadă de trei luni din 2008, când ANI funcţiona după o altă lege, care a fost declarată neconstituţională. Primarii au un salariu de 2.000 de lei pe lună, sunt consideraţi hoţi şi hărţuiţi sub orice formă. Dacă se dorea să se renunţe la primari atunci trebuiau să dea o lege prin care să se limiteze numărul de mandate la două", a declarat primarul din Năvodari.

Primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag, a avut o reacţie similară şi susţine că decizia luată de ANI este "o aberaţie", pentru că el nu a făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor a RAJA Constanţa.

"În toată corespondenţa avută cu ANI le-am transmis că nu există nicio hotărâre a Consiliului Local prin care să fiu desemnat reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor la RAJA. Mi-au verificat averea, nu au găsit nimic. Mi-au verificat societatea la care sunt acţionar, nu au găsit nimic, dar ei insistă şi consider că acesta este un abuz asupra mea. Îi voi acţiona în instanţa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 10 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 12 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 8 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Aproape toată ţara va fi mâine sub cod galben sau portocaliu de caniculă

Radio Mures acum 11 ore
Excepţie va face doar zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Meteorologii spun că temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru luna iunie cu maxime între 33 şi 37 de grade. În plus, noaptea de miercuri spre joi va fi tropicală, cu mini

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°