Cupa Confederaţiilor a luat sfîrşit şi a lăsat urme din motive pe care nimeni nu le putea bănui. Între ele, fotbalul avenit pe locul doi. Cupa Confederaţiilor nu e un turneu bine definit. Participă echipe reprezentînd confederaţiile sau uniunile de federaţii de fotbal grupate pe zone geografice. Asta aduce echipe mari şi echipe pre-profesioniste. În acest an, a apărut Tahiti, o echipă îmbrăţişată cu simpatie şi bătută de toată lumea cu o diferenţă de minimum cinci goluri.
Însă Cupa Confederaţiilor e un eveniment public important şi de asta au căutat să profite sute de mii de brazilieni care au protestat în stradă împotriva corupţiei propriului guvern şi a nebuniei care aduce cu costuri de zeci de miliarde, Cupa Confederaţiilor, Cupa Mondială şi Olimpiada pe parcursul a doi ani. Protestele au venit, totuşi, prea tîrziu. Brazilia a investit deja prea mult şi nu se mai poate retrage. Însă, după evenimentele de la Cupa Confederaţiei, fotbalul de investiţii faraonice patronat de FIFA nu va mai trăi fără probleme.
Fotbalul jucat în teren a fost mult mai intersant decît era de aşteptat. Finala a contat, chiar, ca un meci de graniţă. Brazilia a zdrobit Spania cu un 3-0 care anunţă, în primul rînd, că am ieşit din zona de dominaţie spaniolă. Spania a făcut un meci prost, dar asta nu pentru că a prins o zi proastă ci pentru că, evident, nu mai are atuuri. Elementul de noutate a dispărut, deşi lotul e aproape acelaşi. Faimosul joc de posesie spaniol e previzibil şi nu mai are penetraţie. Adevărat, Spania a ajuns obosită în finală, după un meci cu prelungiri contra Italiei. Însă Italia trebuia să cîştige semifinala, după ce a ratat prea mult şi a controlat tactic jocul. Spania a jucat şters încă din semifinale. Apărarea e problema cea mai mare şi Spania a suferit împotriva Italiei şi apoi a Braziliei ca o echipă cu fundaşii e