Potrivit istoricilor, începând cu secolul al XIV-lea, croaţii au început să emigreze în mai multe valuri pe teritoriul ţării noastre. Croaţii stabiliţi pe teritoriul României pot fi împărţiţi în trei grupuri distincte, separate de uşoare diferenţe de ordin lingvistic. Primul dintre aceste grupuri trăieşte în Recaş, la 30 de km de Timişoara, al doilea, la vest de Timişoara, la Checea, şi, în sfârşit, cel de-al treilea şi cel mai numeros, în jur de 6.500 de persoane, în Caraş-Severin, în două localităţi: Caraşova şi Lupac. Primii, cunoscuţi sub numele de caraşoveni, reprezintă cea mai veche comunitate de croaţi din România, fiind, din punct de vedere lingvistic şi etnografic, cel mai bine conservat grup. Ei şi-au păstrat identitatea datorită conştiinţei propriilor origini, dar şi datorită faptului că au trăit într-o zonă relativ izolată. Caraşova a fost menţionată documentar pentru prima dată în anul 1333 sub denumirea de Karasow, aici funcţionând în acel an un protopopiat catolic.
Majoritatea membrilor minorităţii croate trăiesc în comunităţi rurale, Caraşova, Iabalcea, Clocotici, Nermed, Vodnic şi Rafnic, Lupac, şi se ocupă cu creşterea vitelor şi agricultura. Limba maternă este utilizată în viaţa de zi cu zi în încercarea de conservare a identităţii. Numărul total al croaţilor din România este estimat la 7.500 de persoane, comunitatea croată fiind din punct de vedere numeric printre cele mai mici minorităţi naţionale care trăiesc în ţara noastră, se arată în comunicatul muzeului.
Croaţii sunt organizaţi în două asociaţii. Prima dintre ele, înfiinţată în anul 1991, în Caraşova, este cunoscută sub denumirea de ”Zajednistvo” şi funcţionează ca o organizaţie etnică şi culturală al cărei scop îl constituie conservarea obiceiurilor, religiei, limbii şi culturii minorităţii croate. În anul 1998 a fost fondată o altă organizaţie: Uniunea Croaţilor din România
