Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolile neurologice, de trei - patru ori mai frecvente în România

Publicat in Timpolis, joi 4 iulie 2013 ·

Incidenţa bolilor neurologice este în România de aproape patru ori mai mare decât în alte ţări ale Uniunii Europene, cea mai frecventă fiind accidentul vascular cerebral. Specialiştii spun că aceste suferinţe ar putea fi prevenite prin mişcare, alimentaţie naturală, citit şi prietenii de calitate.

Vinovaţi în mare măsură de propriile afecţiuni

Doctorul Dafin Mure­şa­nu (foto), preşedinte al Societăţii de Neurologie din România şi al So­cietăţii pentru Studiul Neuro­protecţiei şi Neuroplesticităţii, spune că nivelul provocărilor pe care sistemul nervos trebuie să le suporte este într-o continuă creştere. Fapt demonstrat şi de cifrele oficiale care arată că un european din trei are probleme sau suferă de afecţiuni neuro­lo­gice şi psihiatrice, de la insomnie până la demenţă. “Şi în Româ­nia, incidenţa bolilor neurologice este foarte mare, pe primul loc situându-se accidentul vascular cerebral. Următoarele locuri în domeniul neuroregenerării sunt ocupate de boala Alzheimer, dar şi de boala Parkinson”, declara, citat de Mediafax, dr. Dafin Mu­reşanu, într-o conferinţă de pre­să organizată cu ocazia celui de-al doilea Congres European de Neu­­roreabilitare, care a avut loc, zilele trecute, la Bucureşti.

El a mai spus că, pentru a ne proteja creierul, trebuie, în pri­mul rând, să ne reoganizăm via­ţa, să facem zilnic mişcare, să mâncăm sănătos, să citim şi să folosim cât mai puţin telefonul mobil şi computerul: “Ca să ne protejăm sistemul nervos ar trebui să încercăm să trăim cât mai echilibrat şi normal. Să avem o viaţă organizaţă să ne putem odihni suficient timp, să lucrăm de-o manieră lipsită de asalturi, să mâncăm mai multe lucruri care au de-a face cu natura şi mai puţin cu industria chimică, să folosim cu măsură toate teh­nologiile, şi anume telefonul mobil, computerul, să încercăm să citim în loc să privim la TV”.

Foarte importa

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 2 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 34 minute
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum o ora
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum o ora
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

Un muncitor român a fost rănit într-o explozie care s-a produs pe un şantier din Ibiza

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera Potrivit Departamentului de Sănătate din Ibiza y For

AEP anunţă că, în urma deciziei BEC, a fost tipărit un număr suplimentar de 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local şi 9.909 de buletine de vot pentru alegerea primarului

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, în contextul hotărârii BEC de vineri, a comandat tipărirea unui număr suplimentar de buletine de vot. Astfel, au fost tipărite siplimentar 9.857 de buletine de vot pentru alegerea consiliului local, 9.

Stăpânul câinelui care a mușcat o femeie și pe fetița ei, reținut pentru 24 de ore

G4Media acum o ora
Stăpânul câinelui care a mușcart, joi, o femeie și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiștii de la Serviciul pentru Protecția Animalelor pentru 24 de ore, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acesto

Cod roşu de averse torenţiale, vijelie şi grindină în judeţul Bacău

Ziarul Financiar acum 48 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roşu de vreme rea în judeţul Bacău, valabilă sâmbătă, până la ora 14.15. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 40-50 l/mp, frecvente descărcari electrice, intensificări ale vâ

Comisie de la Inspecția Muncii trimisă să ancheteze explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani

Ziare.com acum 34 minute
O comisie formată din specialişti ai Inspecţiei Muncii anchetează accidentul de muncă colectiv produs, vineri, 7 iunie, la magazinul Dedeman din Botoşani, a declarat, şef Serviciului Inspecţia Muncii Bucureşti, Alexandru Iosif Cîmpean. Potrivit aces

Vremea

București
acum

33°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°