Sentinţa dată de Tribunalul Argeş în dosarul de omor calificat şi profanare de morminte în care Cristian Cioacă este acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a nemulţumit deopotrivă pe familia celei dispărute, dar şi pe cel acuzat. Fostul poliţist a primit o condamnare de 22 de ani de închisoare. Imediat după ce a fost dată decizia, Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a declarat că sentinţa este prea blândă. La rândul ei, Maria Vasii, avocata lui Cioacă, susţine că acesta ar fi trebuit achitat. După ce a fost dată sentinţa, apărătoarea şi-a vizitat clientul la Penitenciarul Colibaşi, acolo unde au pus la punct următorii paşi ce trebuie urmaţi în acest dosar. Ieri, Maria Vasii a declarat recurs la decizia Tribunalului Argeş, acesta fiind înaintat Curţii de Apel Piteşti, unde se va judeca.
Maria Vasii spune că nu a fost proces ci „execuţie“
La ieşirea din Penitenciarul Colibaşi, Mari Vasii a susţinut că Cioacă a fost „executat“ de instanţă. „Clientul meu se aştepta oarecum la acestă soluţie având în vedere modul cum a decurs procesul său. Mai bine zis, nu a fost un proces. Execuţia la care a fost supus a început chiar înainte de a începe procesul. Este indignat. Pot să vă spun că cei care au înjosit actul de justiţie cu astfel de judecată, aplicând actul de justiţie în afara oricăror principii, ar trebui să se simtă mai închistaţi decât este clientul meu după gratii. Am primit împuternicire pentru ca mâine (n.r miercuri), să înregistrăm apelul, am primit împuternicire pentru a transmite informaţiile cerute de organismele europene care monitorizează acest proces şi în aceste condiţii vă asigur că această hotărâre nu va rămâne în picioare pentru că este profund nedreaptă şi pronunţată în condiţii de nelegalitate“, susţinea avocata lui Cristian Cioacă.
Parlamentul European se va pronunţa în cazul lui Cioacă @N_P