E de ajuns să aruncăm câteva priviri pe unele bloguri pseudo-creştine ca să ȋnţelegem dimensiunile demenţei din România: toată tânguiala asta ultraconservatoare din România vine de la nişte oameni care se autoproclamă creştini deşi au ȋnţeles din creştinism cam cât ȋnţeleg congolezii din democraţie. Republica Democrată Congo este una dintre cele mai nedemocratice ţări din lume şi totuşi se autoproclamă Democrată; sesizaţi ironia? E de ajuns să vedem toate denumirile din romanul lui Orwell, 1984, pentru a realiza cam ce se ȋntâmplă şi astăzi ȋn blogosferă: Ministerul Adevărului era responsabil cu falsificarea istoriei; Ministrul Păcii se ocupa cu războiul; Ministrul Iubirii se ocupa cu tortura etc.

Tot astfel unii dintre cei mai vocali „creştini” se dovedesc a fi şi cei mai misogini, ultranaţionalişti, xenofobi (un exemplu recent aici), homofobi şi, ȋn genere, cei mai intoleranţi indivizi cu oricine nu se ȋncadrează ȋn tiparul majorităţii pe care o confundă ei cu lumea creştină. Nişte bigoţi care nu fac altceva decât să strice reputaţia creştinismului. După ce persecută diverse grupuri minoritare, ȋmpotriva cărora deja există destule prejudecăţi iraţionale, tot ei sunt cei care se văicăresc, de fiecare dată când reacţionează cineva, că sunt persecutaţi. Situaţia e de un comic grotesc; să faci parte dintr-o majoritate homofobă şi să te mai şi plângi că te-ai pus ȋmpotriva valului e de un absurd total.

Ca să fiu foarte sincer, nu mai vreau să văd niciodată cum unii pun semnul egalităţii ȋntre creştinism şi intoleranţa agresivă, indiferent că e vorba de xenofobie, de homofobie sau de misoginism; şi nici viceversa. Creştinismul merită mult mai mult de-atât. Adevăraţii creştinii ar merita avocaţi mult mai buni; bigoţii ăştia care au ȋmpânzit blogurile trebuie să ȋnceteze a mai strica reputaţia creştinismului. Iar ȋn ceea ce priveşte marota „corectitudinii po