Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipt: Liderul suprem al Fraţilor Musulmani ar fi fost arestat, susţine o sursă de securitate

Publicat in Antena 3, joi 4 iulie 2013 ·

Poliţia militară egipteană l-a arestat pe Mohamed Badie, liderul suprem al Fraţilor Musulmani egipteni, susţine o sursă din serviciile de securitate, citată de AFP.

Din mişcarea Fraţii Musulmani face parte şi fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, înlăturat miercuri de la putere de către armată.

Badie era vizat de un mandat de arest pentru incitare la uciderea manifestanţilor care au protestat duminică în faţa sediului Fraţilor Musulmani şi a fost arestat la Marsa Matruh, în nord-vestul ţării, potrivit aceleiaşi surse.

Anterior, un membru al comitetului executiv al mişcării a afirmat că Fraţii Musulmani nu vor colabora cu „autorităţile uzurpatoare”, conform Reuters.

„Respingem participarea la orice fel de lucru cu autorităţile uzurpatoare”, a afirmat Sheikh Abdel Rahman al-Barr, într-un comunicat publicat pe site-ul mişcării.

„Facem apel la demonstranţi să dea dovadă de reţinere şi să rămână paşnici. Respingem practicile opresive, de stat poliţienesc: crime, arestări, încălcarea libertăţii presei şi închiderea posturilor de televiziune”, a continuat acesta.

Citeşte mai multe despre: Egipt Fratii Musulmani Mohamed Badie arestare proteste in Egipt

Poliţia militară egipteană l-a arestat pe Mohamed Badie, liderul suprem al Fraţilor Musulmani egipteni, susţine o sursă din serviciile de securitate, citată de AFP.

Din mişcarea Fraţii Musulmani face parte şi fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, înlăturat miercuri de la putere de către armată.

Badie era vizat de un mandat de arest pentru incitare la uciderea manifestanţilor care au protestat duminică în faţa sediului Fraţilor Musulmani şi a fost arestat la Marsa Matruh, în nord-vestul ţării, potrivit aceleiaşi surse.

Anterior, un membru al comitetului executiv al mişcării

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 4 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Incendiu într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu / 9 copii s-au autoevacuat

News.ro acum 33 minute
Pompierii din Gorj intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-o cameră a unui centru de educaţie incluzivă din Tg Jiu. ”Incendiu într-o camera la centru de educaţie incluzivă situat pe str. Dumbravă din mun. Tg Jiu.

Adrian Câciu: România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027 / Avem încă de recuperat pe Programele Regionale

News.ro acum 44 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat, vineri, seară, că România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, gradul de absorbţie fiind în media eu

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Tiraspolul cere Chișinăului un acord comun către Rusia și Ucraina pentru tranzitul gazelor

Ziare.com acum 23 minute
Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chişinăului să facă o solicitare comună către Federaţia Rusă şi Ucraina pentru asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană, care riscă să aibă livrările de la Gazprom sistate,

Un muzician celebru a fost nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada a refuzat să-i acorde violoncelului său preţios un loc în avion

News.ro acum o ora
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, la un pas să scape de închisoare. Ce au decis judecătorii

Ziare.com acum 40 minute
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis vineri, 13 decembrie, o contestaţie la executare depusă de omul de afaceri Dragoş Săvulescu şi au anulat condamnarea de cinci ani şi jumătate primită în dosarul retrocedărilor de terenuri din Mamai

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 2 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°