Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate finale recensământ: populaţia judeţului Olt, în scădere cu aproape 53.000 de persoane

Publicat in Gazeta Noua, joi 4 iulie 2013 ·

În aproape zece ani, populaţia judeţului Olt a scăzut cu 10,80%, ajungând de la 489.274 persoane, câte erau în martie 2002, la 436.400 în octombrie 2011. Mai mult, numărul total al oltenilor este cu aproape 100.000 mai mic decât acum 20 de ani, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS a anunţat joia aceasta rezultatele finale ale recensământului din octombrie 2011. La nivelul judeţului Olt s-a înregistrat o scădere a populaţiei cu 52.874 de persoane, ajungându-se la o populaţie totală de 436.400 de persoane, din care 222.115 sunt femei. Aproape două treimi dintre olteni, respectiv 265.846 de persoane, locuiesc în mediul rural, mai arată datele finale. Pe de altă parte, 6.461 de olteni sunt temporar plecaţi în străinătate, iar 8.268 sunt plecaţi din ţară de mai bine de douăsprezece luni, cei mai mulţi optând pentru Italia sau Spania. Cea mai numeroasă categorie de vârstă este cea formată din persoane care au între 40 şi 44 de ani, 38.575 persoane, urmată de grupa de vârstă 35-39 de ani. Din punct de vedere al stării civile, cei mai mulţi locuitori ai judeţului Olt sunt căsătoriţi, 221.785, urmaţi de necăsătoriţi, 153.025 şi divorţaţi, 13.392.

Etnie şi religie: 6% din olteni au refuzat să dea informaţii

În ceea ce priveşte etnia, majoritatea oltenilor, adică 400.089, sunt români, urmaţi de: romi, 9.504; maghiari, 66; turci, 27; italieni, 19; germani, 11, polonezi şi sârbi, câte şase persoane; bulgari şi ucraineni, câte cinci persoane; macedoneni, patru; ceangăi, trei. De asemenea, aproximativ 6% dintre olteni nu şi-au declarat etnia. Religia ortodoxă continuă să fie îmbrăţişată de cei mai mulţi dintre locuitorii judeţului, respectiv 407.159 persoane. A doua religie ca număr de adepţi este adventistă de ziua a şaptea, cu 1.003 persoane. Alte structuri confesionale declarate la recensământul din octombrie 2011 sunt: penticostal

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul Timișoara – Iași, întârziere de cinci ore, din cauza unei locomotive defecte

Press Alert acum 18 minute
Foto: Arhivă Trenul Timișoara – Iași va ajunge la destinație cu o întârziere de aproximativ cinci ore, după ce locomotiva s-a stricat în stația Lugoj, a anunțat duminică CFR Călători. „Trenul IR 1831 Timișoara Nord – Iași, cu plecare din Timișoara N

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 27 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Poliţia caută un bărbat dispărut din Bucureşti

Adevarul acum o ora
Pe 23 iunie, familia a anunţat Poliţia Capitalei despre dispariţia unui bărbat de 59 de ani, care a plecat de acasă cu o zi în urmă şi nu s-a mai întors.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°