„Wagner 200” este festivalul organizat în Londra, cu prilejul celebrării a 200 de ani de la naşterea marelui compozitor Richard Wagner (1813-1883). Evenimentul a început pe 22 mai, iar în deschidere a cântat Orchestra Philarmonia, la Royal Festival Hall. Recitalurile Festivalului Wagner 200 vor continua până pe 20 decembrie.
Orchestra Simfonică BBC va susţine ultimul concert dedicat compozitorului german. Festivalul include: concerte, sesiuni de film şi expoziţii, ce vor fi găzduite de Royal Opera House, Barbican Centre, Royal Albert Hall, Kings Place şi de British Library.
Compoziţii ale lui Wagner, live pentru prima dată
Printre spectacolele oferite de organizatorii Mark Eynon – directorul Festivalului Newbury Spring şi Barry Millington – fondatorul ziarului „Wagner”, se numără recitalul pianistului irlandez Llyr Williams (27 iunie) şi concertul „Tristan şi Isolda” al Orchestrei Simfonice din Londra (28 noiembrie).
La concertul care a deschis festivalul pe 22 mai au fost interpretate fragmente din operele „Maeştrii cântăreţi din Nürnberg” – Preludiul, din „Tristan şi Isolda” – Preludiul şi Moartea Isoldei şi din „Walkiria”, operă din ciclul „Inelul Nibelungilor”– Actul III.
Pianistul Llyr Williams (37 de ani) va interpreta pe 27 iunie câteva compoziţii scrise de Wagner pentru pian, dintre care multe nu au fost cântate live niciodată, precum şi transcripţii din Wagner ale compozitorului Franz Liszt (1788-1866), cum ar fi „Moartea Isoldei”. Irlandezul Llyr Williams a fost distins, în 2002, cu Premiul Criticilor la Festivalul Internaţional din Edinburgh. În 2003, s-a alăturat echipei BBC Radio 3 New Generation Artists.
„Motivul conducător”/„Das Leitmotiv”, inovaţia muzicală a lui Wagner
Richard Wagner, compozitor, dramaturg şi teoretician al artei germane, a fost unul dintre c