Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu, ars la bani de Inter. Milanezii i-au propus acelaşi salariu, dar în doi ani!

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Pentru a rămâne la Milano încă doi ani, fotbalistului român i s-a propus înjumătăţirea salariului actual, de 2,2 milioane de euro.

Dată la un moment dat ca inevitabilă, plecarea lui Chivu de la Inter s-ar putea amâna până în 2015. Fostului căpitan al naţionalei României îi expira angajamentul cu milanezii în 2014, dar oficialii nerazzurrilor au luat în calcul o despărţire încă din această vară, printr-o reziliere amiabilă. Numai că, prin vocea impresarului Victor Becali, Chivu n-a fost de-acord cu ruperea prematură a înţelegerii scadente anul viitor. „El vrea să-şi respecte contractul cu Inter până în ultima zi şi apoi să-şi încheie cariera”, a spus zilele trecute Becali, punându-i în încurcătură pe italieni.

În aceste condiţii, cei de la Inter au venit cu o altă propunere. Pe de-o parte, este vorba de o prelugire contractuală cu încă un sezon, până în vara lui 2015. Pe de altă parte, Chivu ar trebui să accepte înjumătăţirea salariului de 2,2 milioane de euro. Dacă va fi de-acord să primească doar 1,1 milioane de euro pe an, aceasta va fi cea de-a doua reducere salarială prin care a trecut Chivu la Inter. Anul trecut, fundaşul român de 32 de ani a mai trăit o astfel de experienţă dureroasă la buzunar: de la 3,5 milioane la 2,2 milioane.

S-a întors în timp cu 14 ani

Salariul de puţin peste un milion de euro anual propus de Inter îl aduce pe Chivu în situaţia financiară în care se afla în 1999. În urmă cu 14 ani, fundaşul român a fost transferat de Ajax Amsterdam de la Universitatea Craiova, olandezii oferindu-i atunci un salariu de un milion de euro.

Cum a evoluat salariul lui Chivu

Echipă (Perioadă) Salariu

Univ. Craiova (1998-1999) 50.000

Ajax (1999-2003) 1.000.000

AS Roma (2003-2007) 1.800.000

Inter (2007-2012) 3.500.000

Inter (2012-2013) 2.200.000

Inter (din 2013) 1.100.000

*sume exprima

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 8 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 10 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 11 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 12 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 10 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 5 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 8 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 8 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Un pilot de curse, un fost paraşutist, un influencer anti-sistem sau un anti-vaccinist, printre noii debutanţi în Parlamentul European

HotNews acum 47 minute
În timp ce atenţia s-a concentrat pe câştigurile extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European, unii candidaţi anti-sistem declaraţi, de stânga şi de dreapta, sunt pregătiţi să îşi ocupe locurile la Strasbourg. Reuters a făcut o selecţie

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 8 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°