Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europarlamentarii cer răspunsuri în scandalul spionajului SUA

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

SUA ar trebui să clarifice învinuirile de spionare a UE şi a cetăţenilor săi, au spus grupurile politice într-o dezbatere despre Prism pe 3 iulie. Cu toate acestea, grupurile nu au căzut de acord asupra impactului asupra acordului de liber schimb UE-SUA.

O parte din deputaţi au arătat că înainte de a judeca trebuie să se cunoască faptele, arătând că supravegherea este necesară pentru siguranţa oamenilor. Majoritatea a fost de acord că trebuie aduse la zi regulile UE privind protecţia datelor.

Lituanianul Vytautas Leškevičius, reprezentantul preşedinţiei Consiliului UE, a spus că „SUA se întâmplă să fie cel mai important partener şi aliat al nostru, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să păstrăm tăcerea”. Europarlamentarul a mai spus că probelemele securităţii unei naţiuni străine sunt dificil de abordat de legislaţia UE.

„Între parteneri este necesară încrederea şi claritatea şi aceste lucruri exclud spionarea“, a spus Viviane Reding, vicepreşedinta Comisiei responsabilă cu justiţia şi drepturile fundamentale, cerând Parlamentului să adopte legislaţia în domeniul protecţiei datelor cât de curând posibil.

Manfred Weber a spus că ceea ce au făcut americanii este „inacceptabil”. „Nu-ţi spionezi prietenii şi nu spionezi în masă cetăţenii statelor prietene”, a spus dumnealui, adăugând că UE şi SUA au încă interese comune, precum creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, şi că acordurile de liber schimb nu trebuie puse în aşteptare.

Dimitrios Droutsas, responsabil cu legislaţia în domeniul protecţiei datelor la Parlament, a spus că învinuirile de spionare a UE de către SUA sunt un semnal de alarmă pentru Parlament, adăugând că acestea ar putea afecta acordul de liber schimb cu SUA. „Colegii ar putea spune că punem în pericol mii de noi locuri de muncă în UE, dar nu putem să sacrificăm totul şi nu putem da înapoi în ceea ce priveşte dre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 10 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 10 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 5 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 6 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 9 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 5 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum 14 ore
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Vremea

București
acum

21°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°