● Fierbinţeanu, Silence As Beauty*, Local Records, 2011
„Cînd aud ceea ce noi, oamenii, numim muzică, e ca şi cum cineva ar vorbi în continuu lîngă mine. (...) Dar cînd ascult traficul, sunetul traficului de pe Sixth Avenue, de exemplu, nu mai am senzaţia aceea că cineva vorbeşte, ci sentimentul că sunetul performează. Şi iubesc acest performance al sunetului, care devine puternic sau slab, înalt sau grav. Lung sau scurt. Sînt pe de-a-ntregul mulţumit cu asta, nu ţin ca sunetul să-mi vorbească.“ Cuvintele celui a cărui poate cea mai faimoasă operă este o piesă în care interpretul şi instrumentul au doar o relaţie la distanţă par a avea o miză în economia ultimului release al label-ului independent bucureştean Local Records. Silence As Beauty, cel mai proaspăt album al duoului Fierbinţeanu – un proiect muzical compus din Gabriela şi Cristian Fierbinţeanu, care mai are în portofoliu un dublu album, The Beauty of Music, lansat în 2012, un maxi-single –, este în mare parte, aşa cum l-au descris chiar autorii lui, „un jurnal de zgomot înregistrat în ultimii 13 ani“, revendicîndu-şi cumva sursa în manifestul lui John Cage.
DE ACELASI AUTOR După 40 de ani Alive and kicking Daft Funk Sofistipop Înregistrări mai vechi sau mai noi, făcute, multe dintre ele, cu magnetofoane şi casetofoane neprofesionale, compun o piesă de teatru în care muzica – talking-ul despre care amintea Cage – joacă, în aparenţă, doar un rol accidental. A spune, totuşi, că focusul cade, în SAB, pe lumea auzită/ascultată prin intermediul unor maşini care au capacitatea de a imprima şi reda sunetul, deci de a (re)produce „liniştea“ în absenţa muzicii, e prea mult. Metoda folosită de Fierbinţeanu aminteşte mai degrabă de operele unor colective precum The Residents şi Negativeland, în trecut, sau, mai nou, Black Dice, care s-au aflat mereu la intersecţia dintre muzică şi sound art, funcţionîn
