Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Ghiţă, în tabăra celor de la FC Olt Slatina

Publicat in Liga2, joi 4 iulie 2013 ·

Fotbalist a cărui carieră este legată de FC Argeş, fundaşul lateral de 30 de ani Daniel Ghiţă a semnat un contract pe două sezoane cu FC Olt Slatina. Jucătorul defensiv a fost o bună perioadă de timp căpitan al grupării din „Trivale”, aflată, în acest moment, în pragul desfiinţării.

Fundaşul dreapta Daniel Ghiţă a semnat cu divizionara secundă slătineană. Fotbalistul argeşean a parafat o înţelegere valabilă doi ani de zile.

„Mi s-a prezentat un proiect frumos, pe doi ani de zile, s-a semnat cu jucători importanţi, se doreşte formarea unei echipe bune. Oamenii de aici mi s-au părut foarte serioşi, din discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele clubului, în plus eu am urmărit ceea ce s-a întâmplat, pentru că soţia mea este din Slatina, pot spune că pe jumătate sunt oltean. Se anunţă o serie foarte bună, se va înscrie cel puţin o echipă din Craiova, să vedem U Cluj şi Rapid unde vor juca, revine Gloria Bistriţa, pentru spectatori va fi foarte frumos, pentru că vor fi meciuri tari. Cred că cel puţin şapte echipe se vor bate la primele locuri, vor fi meciuri strânse”, a declarat fostul fotbalist al echipei FC Argeş, Daniel Ghiţă.

„Am trecut printr-o perioadă dificilă după accidentare”

Jucătorul defensiv a suferit, în urmă cu un an şi jumătate, o accidentare serioasă, care l-a scos din circuit într-un moment în care se afla într-o formă foarte bună.

„În acea vreme eram căpitanul echipei FC Argeş, m-am accidentat grav la genunchi în meciul cu Gloria Bistriţa, m-am operat, am stat 6 luni departe de teren, am trecut prin momente dificile. M-am pus la punct cu pregătirea fizică, sper să reuşesc cât mai multe pentru noua mea echipă”, a mai precizat fundaşul lateral.

Daniel Ghiţă, jucător ce are prezenţe în Liga I cu FC Argeş, în perioada 2001-2003, în urmă cu trei ani s-a aflat în lotul celor de la

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România înfruntă Belgia la Euro 2024. Este 1-0 pentru adversarii tricolorilor. Belgienii au înscris după doar două minute

News.ro acum 39 minute
Reprezentativa României înfruntă, sâmbătă, la Koln, selecţionata Belgiei, în a doua etapă a grupei E de la Campionatul European de fotbal. O victorie le-ar aduce tricolorilor calificarea în optimile de finală. UPDATE - Belgienii conduc cu 1-0. A în

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 3 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 4 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 3 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

O mare de suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln. România va înfrunta Belgia pentru un loc în optimile Euro 2024 - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Numeroşi suporteri tricolori se îndreaptă către stadionul din Koln, unde de la ora 22.00 echipa naţională va înfrunta Belgia, în etapa a doua a grupelor Campionatului European de fotbal. “Zidul galben curge pe stadion! ROMÂNIA E AICI şi toată lumea

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 3 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

26°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°