Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de patroni de firme, daţi pe mâna Parchetului

Publicat in Pandurul, vineri 5 iulie 2013 ·

Garda Financiară Gorj şi-a făcut bilanţul la şase luni şi a comunicat că a dat pe mâna Parchetului mai mulţi administratori de firmă decât anul trecut. Şi evaziunea este mai mare, după cum rezultă dintr-un comunicat semnat de comisarul şef Gigel Capotă.

„Au fost întocmite şi transmise organelor de cercetare 78 sesizări penale pentru evaziune fiscală (cu 18 mai mult decât în primele 6 luni ale anului 2012), prejudiciul total fiind estimat la suma de 18.837.710 lei, depăşindu-se deja totalul prejudiciilor estimate în tot anul 2012”, se arată în comunicatul Gărzii Financiare.

Şi numărul de controale este mai mare, în ciuda numărului redus de personal. Astfel, au fost acţiuni de control la un număr de 689 agenţi economici, numărul de verificări derulate fiind în creştere cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. „Precizăm că aceste rezultate au fost obţinute cu un număr relativ redus de comisari, zilnic în activităţile de control efectiv fiind implicate doar câte 3 - 4 echipe, datorită faptului că, prin rotaţie, câte 3 comisari au fost şi sunt in continuare detaşaţi in punctule de trecere a frontierei de stat către statele membre ale Uniunii Europene (pentru monitorizarea achiziţiilor intracomunitare de mărfuri si produse cu grad ridicat de evaziune fiscala: produse accizate, legume-fructe, cereale, carne, produse alimentare de baza, etc.), iar comisarii prezenţi la serviciu trebuie să asigure si activităţile de desigilare a mijloacelor de transport care efectuează astfel de achiziţii intracomunitare”, susţine comisarul şef al Gărzii Financiare Gorj.

Accent pe „marea evaziune”

Politica de control a Gărzii Financiare Gorj este de a pune accent pe marea evaziune fiscală, se precizează în comunicat. „Pentru aceste 78 sesizări penale s-au estimat prejudicii în sumă de 18.837.710 lei, fiind vizate in principal zonele si domeniile cu grad ridica

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 17 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 14 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 12 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum o ora
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°