Câte lucruri minunate poţi să faci cu 10,3 milioane de euro! Nu suntem toţi norocoşi, dar cineva ar putea câştiga azi potul cel mare de la Loto 6/49.
Reportul înregistrat la categoria I a jocului Loto 6/49, pentru tragerea de joi, 4 iulie, se cifrează la 45,9 milioane de lei, circa 10,3 milioane de euro.
La Noroc este în joc un report cumulat de peste 1,39 milioane de lei, peste 313.000 de euro, anunţă Loteria Română.
Joi, 4 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, de la ora 16.45.
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 714.000 de lei (peste 161.000 de euro), iar la Loto 5/40, la categoria I, un report în valoare de peste 380.000 de lei (peste 85.000 de euro).