Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România s-a calificat la turneul final al Ligii Europene de volei feminin

Publicat in Mediafax, vineri 5 iulie 2013 ·

Echipa naţională de volei feminin a României a învins, vineri, la turneul de la Varna, reprezentativa Turciei, cu scorul de 3-2, în grupa A, şi s-a calificat la turneul final al Ligii Europene, de pe locul secund.

Scorul pe seturi a fost 14-21, 21-23, 21-18, 21-15 şi 15-13, după 90 de minute de joc.

Joi, în primul meci de la Varna, reprezentativa României a cedat în faţa Bulgariei, scor 0-3, şi mai are de jucat meciul cu Ungaria, sâmbătă, ultimul din faza grupelor. După victoria de vineri, cu Turcia, principala contracandidată la locul secund în grupa A, tricolorele nu mai pot pierde calificarea la turneul final, având două puncte avans faţă de Turcia, plus victoria directă.

La primul turneu din cadrul competiţiei, de la Bursa, tricolorele au obţinut o singură victorie, 3-2 cu Bulgaria, fiind învinsă apoi de Turcia şi de Ungaria, cu acelaşi scor, 1-3.

Al doilea turneu a avut loc la Kecskemet, tricolorele învingând Turcia, cu 3-0, şi Ungaria, cu 3-2, dar cedând în faţa Bulgariei, cu 2-3.

Cel de-al treilea turneu, desfăşurat la Craiova, a adus României trei victorii, 3-0 cu Ungaria, 3-2 cu Bulgaria şi 3-1 cu Turcia.

Liga Europeană se desfăşoară cu opt echipe, împărţite în două grupe. Din Grupa B fac parte Germania, Serbia, Israel şi Belgia. Germania şi Belgia sunt deja calificate la turneul final, programat în 13-14 iulie.

A patra echipă participantă este liderul grupei A, Bulgaria, în calitate de ţară organizatoare.

Forul european de profil a impus schimbări de regulament în competiţie, cea mai importantă fiind faptul că seturile se vor încheia la 21, nu la 25, cu excepţia setului cinci, decisiv, care se va juca tot până la 15. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 53 minute
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 34 minute
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 3 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Producătorul de încălţăminte sport de lux Golden Goose amână listarea la bursa din Milano, invocând tulburările politice din Europa

News.ro acum 2 ore
Brandul italian de încălţăminte sport de lux Golden Goose şi-a amânat lansarea ofertei publice iniţiale la bursa din Milano pe motiv că alegerile pentru Parlamentul European şi apelul pentru alegeri anticipate în Franţa au dus la ”deteriorarea semni

Alec Baldwin "s-a jucat" cu arma înainte de împuşcăturile fatale, spun procurorii

News.ro acum 2 ore
Cu mai puţin de trei săptămâni înainte ca actorul Alec Baldwin să fie judecat în Santa Fe, New Mexico, procurorii au declarat că acesta "s-a jucat cu revolverul", inclusiv că a tras cu gloanţe oarbe asupra unui membru al echipei de pe platourile fil

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

27°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

26°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°