Accabadora este al doilea roman publicat de Michela Murgia, roman ce a avut în Italia un succes enorm – a primit șapte premii importante și s-a vîndut doar aici în peste 500.000 de exemplare. Cititorii români vor fi cu siguranță stîrniți de acest titlu neobișnuit, a cărui traducere cred că este imposibil de aproximat și al cărui sens are toate șansele să depășească orizontul de așteptare, realitățile sugerate fiind necunoscute pe tărîmurile noastre, cel puțin din cîte știu eu.

„Accabadora“ este un termen sicilian care denumește un soi de înger al milei, o „moașă“ ce curmă suferințele bolnavilor, traducîndu-se prin „cea care sfîrșește“, cea care pune capăt agoniei. Și nu vorbim despre o născocire. Pentru comunitățile tradiționale din Sardinia, actul accabadorei este o realitate, fiind înfăptuit, în urma îndepărtării tuturor obiectelor sacre din încăperea respectivă, de femei îmbrăcate în negru. Există chiar și dovezi pentru diversele sale forme de realizare – sufocare, strangulare, lovituri etc. Din punctul de vedere al acestor oameni, accabadora nu este un asasinat, ci un gest de iubire și milă, care ajută destinul să se împlinească, un fel de euthanasie tradițională, cerută și consimțită de familie. În romanul Michelei Murgia, femeia numită accabadora este privită, simetric, ca ultima dintre mame.

În cea mai mare parte, acțiunea romanului este plasată într-un sat din Sardinia în anii 1950, unde viața a încremenit de sute de ani în tipare mitice și unde termenul de justiție este cu mult mai puțin important decît lucrurile care „se fac“ sau „nu se fac“, romanul scriitoarei italience amintind în acest sens de literatura lui Sadoveanu. Desfășurarea vieții oamenilor din această comunitate închisă este dictată de ritmurile naturii, iar granița dintre viață și moarte este atît de fragilă, încît spiritul morților este primit cu ușile deschise, așteptat