Pe 5 Iulie 1996, exact acum 17 ani, se năştea oaia Dolly. Ea a fost primul mamimer clonat dintr-o celulă somatică adultă, prin procesul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell şi alţi cercetători de la Institutul Roslin de lângă Edinburgh, Scoţia.
Tehnica folosită a fost aceea a transferului nuclear de celulă somatică. Aceasta presupune ca nucleul unei celule adulte să fie transferat într-un ovul aflat în dezvoltare, ovul ce a avut nucleul scos. Celula hibridă rezultantă este apoi stimulată să se dividă cu ajutorul unui şoc electric, iar când ajunge la un anumit stadiu de dezvoltare este implantată în mama surogat.
Dolly şi-a trăit întreaga viaţă la Institutul Roslin. Acolo a fost împerecheată cu un berbec de munte scoţian şi a dat naştere în total la şase miei. Primul nascut a fost Bonnie, în aprilie 1998.Au urmat apoi în 1999 gemenii Sally şi Rosie, iar în 2000 tripleţii Lucy, Darcy şi Cotton.
În toamna anului 2001, Dolly, în vârstă de cinci ani, a început să sufere de artrită, dar boala a fost tratată cu succes folosind antiinflamatoare.
Pe data de 14 februarie 2003, Dolly a fost eutanasiată din cauza artrtitei severe şi a unei boli progresive de plămâni. O oaie din specia ei are o durată de viaţă de aproximativ 11-12 ani, dar Dolly nu a trăit decât şase ani.
Apariţia lui Dolly, care a fost creată după 277 de încercări, este recunoscută drept un mare pas în dezvoltarea biologiei moderne. Doctorul Ian Wilmut, cel care a condus echipa care a creat oaia Dolly, declara în 2007 că tehnica transferului nuclear s-ar putea să nu fie niciodată suficient de bună pentru a putea fi aplicată oamenilor.
Pe 5 Iulie 1996, exact acum 17 ani, se năştea oaia Dolly. Ea a fost primul mamimer clonat dintr-o celulă somatică adultă, prin procesul de transfer nuclear. Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Ke