Femeile şi bărbaţii să-şi facă datoria faţă de ţară şi popor, să sporească natalitatea, a declarat joi, la Bistriţa, vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, comentând rezultatul recensământului populaţiei făcut public de Institutul Naţional de Statistică.
'Am scăzut mult, dacă suntem 20 de milioane, avem o scădere dramatică. (...) Aici un singur comentariu se poate face, ca dragele noastre femei şi dragii noştri bărbaţi să-şi facă datoria faţă de ţară şi popor, să sporească natalitatea, pentru că altfel, sigur, vom ajunge la un număr de locuitori foarte mic. Aici vine rolul Puterii de a crea condiţii optime', a spus Oltean.
Întrebat dacă aceste date ale INS ar fi influenţat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu de anul trecut, Ioan Oltean a răspuns că nu.
'Nu puteam să lucrăm decât în temeiul datelor oficiale furnizate la vremea respectivă de către Institutul Naţional de Statistică. Nici măcar în condiţiile acestea (datele făcute publice joi - n.r.) preşedintele nu era demis. Dacă facem un calcul simplu, o să constatăm că nu ar fi fost demis nici în aceste condiţii', a mai declarat Oltean.
Populaţia stabilă a României era de 20.121.641 persoane la 20 octombrie 2011, arată rezultatele definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor - 2011, publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică, ceea ce înseamnă o scădere a populaţiei cu 1.559.300 persoane.